Titularizare 2011: S-au afişat rezultatele finale, după contestaţii

În urma rezolvării contestaţiilor, Ministerul Educaţiei a publicat on-line situaţiile finale.

Rezultatele finale pot fi găsite pe portalul titularizare.edu.ro Cei care nu au obţinut nici în urma contestaţiilor note peste şapte mai au o şansă la examenul pentru un post de suplinitor din 4 august. 131 de noi candidaţi titularizabili în urma contestaţiilor Au fost depuse 4.463 de contestaţii, fiind admise 2.201 (49,31%), dintre care 823 cu diminuarea notei iniţiale, iar 1.378 cu creşterea notei iniţiale. 450 de candidaţi, evaluaţi iniţial cu note sub 5, au obţinut note de 5 şi peste 5 după soluţionarea contestaţiilor, iar alţi 131 de candidaţi, iniţial notaţi sub 7, au obţinut note mai mari de 7, care le permit titularizarea pe un post. "Acest examen de titularizare reprezintă o ruptură de trecut" “Pentru prima oară în 20 de ani, examenul de titularizare avem certitudinea că a fost organizat corect. S-a văzut un progres şi anul trecut, însă, în acest an, avem certitudinea că examenul a fost organizat corect, iar acest lucru se vede din distribuţia notelor, celebra curbă a lui Gauss. Altfel spus, avem un număr mai mare de note medii decât avem de note mici sau de note mari. Acest examen de titularizare şi consecinţele lui reprezintă o ruptură cu trecutul" , a declarat ministrul Funeriu citat de Agerpres. Rata de promovare mai mare cu 1,91% după contestaţii Rata de promovare (cel puţin nota 5) la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, din data de 13 iulie, după soluţionarea contestaţiilor, este de 70,31% (în creştere cu 1,91% faţă de rata înregistrată înainte de depunerea contestaţiilor - 68,40%), se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).

Potrivit sursei citate, rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor admise indică următoarea situaţie: candidaţi cu note sub 5 - 6.969 (29,69%), candidaţi cu note între 5 şi 6,99 - 9.078 (38,67%), candidaţi cu note între 7 şi 9,99 - 7.403 (31,53%), candidaţi cu nota 10 - 26 (0,11%). Mâine începe repartizarea pe posturi

Prima etapă de repartizare - repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7,00 (şapte), pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile se realizează în zilele de 22 şi 25 iulie. CITIȚI ȘI:

  • Titularizare 2011: Examenul pentru un post de suplinitor, supravegheat
  • Aşa elevi, aşa profesori: şi dascălii au copiat
  • Dascăl cu 10 la titularizare: "Îmi permit luxul de a fi profesor"