Cei care au luat în iulie titluri de stat, dar nu pot aștepta doi ani până primesc banii, le pot vinde pe bursă. Persoanele interesate le pot cumpăra prin intermediari.
Cererea pentru titlurile de stat dedicate populației, în emisiunea Fidelis, lansată pe 11 iulie 2016, a depășit toate așteptările. În condițiile în care băncile scad agresiv dobânzile la economii, cele mai multe oferind pentru depozitele pe un an sau șase luni dobânzi de maximum 2%, statul a venit cu o ofertă care întrece concurența.
Tilurile, cu maturitate la 2 ani au o dobândă de 2,15% pe an, dar, spre deosebire de depozitele bancare, nu sunt impozabile cu 16%. Mai mult, dacă la bănci mai achiți și comisioane, pentru că deții un titlu de stat nu achiți niciun comision. Pentru că cererea a fost mult peste așteptări, s-au vândut de șapte ori mai multe titluri decât se estimase.
Sute și mii de titluri vândute pe zi
În prezent, cei care doresc să cumpere titluri o mai pot face pe Bursa de Valori București. Cei care au cumpărat titluri la listare și au nevoie imediată de bani, le vând, iar tranzacțiile nu sunt deloc de ignorant. Ieri s-au vândut 369 de titluri, iar cu două zile în urmă 1.605 titluri.
Câștig mare: 1% într-o lună jumate
Pe Bursă, simbolul de tranzacționare al titlurilor este R1808A. Ieri, prețul la care se tranzacționau acestea era de 100,95 de lei, așadar aproape 101 lei. Or, titlurile au fost cumpărate de la stat cu 100 de lei. Asta înseamnă că, cine a decis să vândă titluri, cumpărate în iulie, în luna august, a câștigat ieri pentru fiecare titlu vândut un leu, respectiv 1%. Așadar, cei care au vândut titlurile au câștigat, în doar o lună jumate, ceea ce câștigă cei care au plasat banii întrun depozit bancar în șase luni.
Cei care au luat titlurile direct de la stat și le-au vândut în aceste zile din august au câștigat deja circa 1%. Au obținut așadar în o lună ce oferă un depozit bancar în circa șase luni
„De fapt, randamentul este chiar mai bun decât 0,95 de bani, este 1,12 lei. Asta deoarece vânzătorul încasează și dobânda aferentă, până în acest moment. Practic, ceea ce s-a încasat ieri pentru un titlu vândut la prețul de 100,95 de lei este 101,12 lei”, a declarat pentru EVZ Chief Strategist at X-Trade Brokers Romania.
Cum cumperi
Atât vânzătorul cât și cumpărătorul de titluri de stat trebuie să aibă un cont de tranzacționare deschis la un broker autorizat. Comisionul perceput de brokeri pentru aceste tranzacții este modic, de circa 0,1%. De exemplu, cine cumpără acum un titlu de stat, și plătește circa 101 lei, poate păstra acest titlu până la jumătatea anului 2018, pentru ca să încaseze banii de la stat, prin răscumpărare. Anual, statul va plăti dobânda de 2,15%. Dobânda va fi achitată de către Depozitatul Central direct în contul celui care deține titlul.
Câștig de 3,2% în doi ani
Un român care cumpără pe bursă în acest zile și păstrează titlurile va câștiga mai puțin decât dacă ar fi luat titlurile direct de la stat. Asta deoarece plătește pe titluri mai mult decât valoarea nominală de 100 de lei, în condițiile în care costul unui titlu pe bursă a crescut. Să luăm exemplul unui român care cumpără pe bursă 100 de titluri cu 101 lei bucata, așadar plătește 10.100 de lei. Pentru aceste titluri va încasa în total, în doi ani, 430 de lei dobândă și mai primește la la stat 10.000 de lei, atunci când titlurile sunt răscumpărate. Așadar, pentru o investiție de 10.100 de lei (100 de titluri a 101 lei fiecare), va câștiga 10.430 de lei (valoarea nominală de 100 de lei per titlu plus dodânda), așadar va avea un câștig efectiv de 330 în doi ani. Procentual, asta înseamnă adică o dobândă de 3,3%. Din acest câștig se poate scădea si comisionul brokerului, de circa 0,1% pe an, așadar se ajunge la un câștig efectiv de 3,2% pe an.