`Titlul cucerit de Imperial WET a fost rodul muncii și al seriozității duse la extrem~

În urmă cu cinci ani, Walter Gorbe, un tânăr om de afaceri din Miercurea Ciuc, punea bazele echipei de futsal Imperial WET. La început a fost o joacă, transformată însă rapid într-o pasiune incredibilă.

În 2016, echipa, formată doar din localnici, obținea promovarea în Liga I după 22 de victorii din tot atâtea etape. „Dacă vom juca în Liga I, atunci vreau să ne batem la titlu, dar nu suntem încă pregătiți”, spunea Walter Gorbe la vremea respectivă.

Iar Imperial WET Miercurea Ciuc a luat-o de la capăt! Încă un sezon în Liga a II-a. De această dată, datele problemei au fost altele. Imperial WET a avut în Colțea Brașov un adversar de temut. Promovarea s-a jucat în ultima etapă a sezonului 2016-2017 la Brașov, acolo unde ciucanii nu aveau decât o singură variantă, victoria. Și au învins, promovând pentru a doua oară consecutiv.

În primul an, Imperial WET a ratat la mustață prezența în play-off, dar s-a calificat în Final Four-ul Cupei României. La capătul celui de-al doilea sezon în Liga I, Walter Gorbe și-a văzut împlinit visul după ce Imperial WET Miercurea Ciuc a cucerit titlul de campioană, impresionând lumea futsalului din România.

– Domnule Walter Gorbe, ce înseamnă acest titlu pentru dumneavoastră? – Înseamnă că m-am ținut de promisiunea făcută în urmă cu trei ani, când am preferat să rămân cu echipa în liga secundă, pentru că nu eram pregătiți să ne batem pentru campionat! Cred că puteam juca finala chiar din primul sezon. Am avut însă ghinion în câteva partide decisive.

– V-a părăsit ghinionul în sezonul recent încheiat?! – Am avut o echipă foarte bună!

– Cât de greu a fost acest sezon? – Foarte greu. S-a văzut, mai ales la începutul său, atunci când am pornit la treabă cu foarte puțini jucători, deși începusem pregătirile cu un lot la fel de numeros ca al unei echipe de fotbal, de teren mare! Cea mai inspirată decizie luată a fost renunțarea la contingentul portughez, unul uriaș, antrenori și jucători. Cred că acolo a fost declicul echipei, care a trecut însă prin momente grele.

– Cu cine ați rămas? – Venisieră frații Matei, Bogdan Covaci, László Szőcs, alături de mai vechii Gică Dospinescu, Levente Tanko. Nu aveam decât trei stranieri: Alvaro, care jucase și o parte din sezonul 2017-2018, Bermusel, care între timp a plecat, și Mario Duque. Nu puteam merge însă până la capăt cu acest loc, era aproape imposibil. Au venit în iarnă portarul Victor Lopez, un mare câștig, Deco, Stefan Rakici, Bondar și Ovsianikov.

– Care a fost punctul forte al echipei în acest sezon? – Faptul că i-am putut menține pe jucători concentrați și uniți în permanență.

– V-a fost teamă că vă pierdeți titlul? – În niciun moment. Nici după eliminarea din Cupa României. Atunci i-am strâns pe băieți și le-am spus că trebuie să ne concentrăm pe cucerirea titlului, iar ei mi-au promis că vor da totul pentru realizarea obiectivului. Ca să înțeleagă lumea ce înseamnă „totul”, am să îl dau exemplu pe portarul Victor Lopez. Dincolo de evoluțiile senzaționale din sezonul regular și din play-off, înaintea finalei cu United Galați și-a studiat adversarii până în cel mai mic amănunt, inclusiv cum bat lovituri de departajare gălățenii! Știa tot! Le-a spus colegilor: Duceți voi un meci la lovituri de departajare și de acolo e treaba mea, vă câștig meciul! I-a apărat lui Daniel Araujo câte un „6 metri” în fiecare dintre cele două partide ale finalei decise la lovituri de departajare. L-a și atenționat că îi va apăra loviturile!

– Cum a fost finala? – În finală au ajuns cele mai bune echipe din ultimul an, asta e clar. Pot spune că United ne-a dominat la capitolul forță. Știam însă că până la urmă experiența își va spune cuvântul. „Oamenii plătesc pentru că vin la spectacol”

– E o victorie și faptul că ați cucerit publicul ciucan? – Cu siguranță, dar cred că e loc de mai bine. Într-un oraș în care până de curând hocheiul pe gheață era considerat o a doua religie, futsalul a reușit să aduc oamenii în tribune. Futsalul e un joc foarte spectaculos, nu te plictisești privindu-l, e rapid, are unele asemănări cu hocheiul. Apoi, iarna sau când vremea e rea omul unde să se ducă? Nu e program la patinoar, vine la sală.

– Oameni care plătesc bilet! – Oameni care plătesc 10 lei pentru un bilet, deși salariile sunt mici în zona Ciucului. Pentru că oamenii, aici, la Miercurea Ciuc, știu că dacă vin la un spectacol, trebuie să plătească. Am întâlnit oameni la finala cu United Galați care au văzut pentru prima oară futsal. Fuseseră atrași de ideea de finală a campionatului, au venit la sală și au adoptat pe loc această disciplină, au plecat bucuroși acasă. „Ne așteaptă și UEFA Futsal Champions League”

– A fost și un an bun pentru sportul de echipă ciucan, la principalele discipline. – Așa este. Echipa de fotbal a avut un parcurs bun în Cupa României și a obținut promovarea în Liga a II-a pentru prima oară în istorie. Echipa de hochei a încheiat pe locul secund Erste Liga, fosta Liga Mol, în dauna celor de la Ferencváros Budapesta, dar au cucerit Cupa României.

– Ce urmează? – Pe plan intern vrem să cucerim toate trofeele. Ne așteaptă și UEFA Futsal Champions League, competiție în care vrem să mergem cât mai departe. Pentru asta vrem să mai aducem întăriri, în toate compartimentele. După ce am luat titlul le-am spus băieților că pot rămâne, toți. Nimeni nu și-a manifestat până acum dorința de a pleca. „Florin Matei a fost un exemplu pentru toată lumea”

– Cum vi s-a părut nivelul Ligii I în sezonul recent încheiat? – Unul foarte bun. Campionatul a fost unul foarte echilibrat. Nu a fost nici măcar o echipă care să se distanțeze în timpul sezonului regular.

– Care a fost aportul veteranului Florin Matei? – Unul foarte important. Pentru mine, Florin Matei rămâne cel mai bun jucător din istoria futsalului românesc. Prin prestațiile sale din acest sezon a dat o palmă celor care spuneau că nu mai poate, că nu mai e un lider, că e terminat. Florin Matei a fost un exemplu pentru toată lumea, la antrenamente, la meciuri, în afara terenului. Toată lume a observat schimbarea sa. L-am întrebat înaintea meciului patru al finalei: Ce facem? Mi-a răspuns că vom bate și că vom merge cu titlul de campioană a României acasă, la Miercurea Ciuc. L-am rugat să le vorbească colegilor, să le spună că dacă învingem va urma o săptămână în care vom petrece. Dar dacă nu vom învinge, va urma o săptămână de antrenamente și alte 40 de minute, cel puțin, de stres. Florin s-a dus la fiecare în parte și le-a spus: Omul ăsta vrea titlul. Ne-a făcut toate poftele, ne-a asigurat toate condițiile, hai să-i îndeplinim dorința. Ceea ce a urmat s-a văzut! „Gherman a știut să gestioneze vestiarul”

– Antrenorul Cosmin Gherman? – Alegerea sa a fost una inspirată. Cosmin Gherman și Robert Lupu sunt, în acest moment, cei mai buni anttrenori din futsalul românesc. Câștigarea titlului e, fără îndoială, și meritul lui Cosmin Gherman. Dincolo de priceperea sa în ceea ce privește futsalul, a știut să gestioneze un vestiar cu foarte multă personalitate. Nu e ușor să faci asta.

– Spiritul de echipă a fost unul dintre principalele ingrediente în rețeta succesului? – Cu siguranță. Iar când vorbim despre spirit de echipă, trebuie să includem aici și autoritățile locale, pentru că și ele ne-au fost alături, dar și familiile noastre, a mea, cele ale jucătorilor. Sunt mândru de ceea ce am realizat. Mă bucur că am putut arăta că atunci când muncești și ești serios poți construi o echipă ignorând timpul. Titlul cucerit de Imperial WET a fost rodul muncii și al seriozității duse la extrem.

sursa:frf.ro