Vladimir Tismaneanu: "Nu este catusi de putin o exagerare sa spui ca Polonia a jucat un rol crucial in decesul comunismului."
Daca ne gandim la succesiunea de revolte antitotalitare din acea tara (1956, 1968, 1976, 1980), intelegem ca Stalin nu gresea atunci cand spunea ca Poloniei i se potriveste comunismul precum saua unei vaci. Si totusi, despotul sovietic a facut tot posibilul pentru a ingenunchea Polonia si spiritul democratic al acelei tari.
Nu este vorba de o romantizare a rezistentei anticomuniste poloneze, ci de fapte demonstrabile. Daca ne gandim la opera si actiunea unor Ioan Paul al II-lea (fostul cardinal Karol Wojtyla), Leszek Kolakowski, Jacek Kuron sau Adam Michnik, realizam ca in Polonia a existat un focar continuu si irepresibil de opozitie impotriva dictaturii comuniste.
Pe 23 octombrie, Leszek Kolakowski a implinit 80 de ani. Descris de istoricul Tony Judt drept „ultimul cetatean ilustru al Republicii Literelor din secolul XX”, Kolakowski a fost nu doar mentorul catorva generatii de straluciti intelectuali democratici polonezi, ci si filosoful Solidaritatii. In opera sa isi afla originea multe dintre temele care au inspirat strategia noului evolutionism, formulata de Michnik si devenita baza actiunii Comitetului de Aparare a Muncitorilor (KOR) si, dupa 1980, a activitatii sindicatului independent si autoguvernat „Solidaritatea”.
Plecat dinspre neotomism, aderand la comunism in anii imediat postbelici, sedus si apoi dezgustat de stalinism, Leszek Kolakowski a ajuns, mai cu seama dupa 1968, la constientizarea impasului etic si teoretic al marxismului. Ostil oricarui fundamentalism, adversar categoric al clericalismului, xenofobiei si antisemitismului, filosoful a denuntat si continua sa denunte cu egala vigoare capcanele ideologiilor radicale de stanga.
Tot Tony Judt, intr-un articol aparut in septembrie 2006 in „New York Review of Books”, numeste trilogia lui Kolakowski consacrata marilor curente ale marxismului „un monument al eruditiei umaniste moderne”. Nu putem decat spera ca aceasta opera fundamentala sa vada lumina tiparului in traducere romaneasca intr-un viitor cat mai apropiat.
In anii de dupa moartea lui Stalin, Kolakowski a fost spiritul director al legendarelor cluburi de discutii independente din Varsovia. In 1968, cand comunistii polonezi au suprimat revolta studenteasca, filosoful s-a solidarizat cu tinerii prigoniti pentru ideile lor democratice. Ruptura lui Kolakowski mai intai cu socialismul de tip bolsevic, apoi cu marxismul, in genere, vazut ca un mesianism politic pe cat de atractiv pentru dezmostenitii soartei, pe atat de fals la nivelul promisiunilor de salvare universala, a dovedit ca nu este obligatoriu ca intelectualii sa sucombe la infinit mirajelor ideologice.
Dimpotriva, viata si opera lui Kolakowski depun marturie pentru drama revizionismului marxist ca si pentru virtutea purificatoare a apostaziei. In consonanta cu ideile lui Raymond Aron, el a depistat filonul milenarist in chiar inima telologiei revolutionare marxiste. Cuvintele marii ganditoare Simone Weil alese de Aron drept motto al cartii sale din 1955 „Opiul intelectualilor” (recent aparuta la Editura Curtea Veche, in traducerea Adinei Dinitoiu) surprind perfect perspectiva demitizanta pe care Kolakowski a stiut sa o dezvolte cu maxima probitate intelectuala: „Marxismul este realmente o religie, in sensul cel mai impur al termenului. El are in comun cu toate formele inferioare ale vietii religioase mai ales faptul de a fi fost utilizat fara incetare, cum bine o spune Marx insusi, ca un opiu al poporului”.
Cu diverse prilejuri, Kolakowski si-a afirmat adversitatea in raport cu orice reductionism monist ori determinism rigid. Ceea ce se cheama gandirea unica ii repugna organic. Polifonia valorilor se intalneste in opera kolakowskiana cu o sustinere necontenita a principiului tolerantei. Spinoza si Kant mai degraba decat Hegel si Marx sunt spiritele cu care se simte inrudit filosoful.
Repudiind comunismul ca paradigma a subjugarii in numele emanciparii, Kolakowski ramane convins de importanta valorilor justitiei si egalitatii. El are insa mereu grija sa avertizeze impotriva oricarui colectivism, tribalist ori partinic (ma refer la cultul bolsevic al partidului presupus infailibil). Intr-un eseu intitulat „Poate fi mantuit diavolul?”, Kolakowski scrie: „Avem nevoie de o traditie socialista care sa fie constienta de propriile limitari, din moment ce visul mantuirii supreme terestre este numai disperare deghizata in speranta - este vointa de putere deghizata in sete de justitie” („Modernitatea sub un neobosit colimator”, Curtea Veche, trad. Mihnea Gafita).
Nimeni nu a examinat mai elocvent consecintele aplicarii utopiei marxiste in Europa de Est decat Leszek Kolakowski. Mi s-ar parea asadar normal ca Universitatea din Bucuresti sa-l onoreze pe cel care merita cu prisosinta recunostinta tuturor celor indragostiti de adevar si libertate.