Într-o opinie postată pe site-ul de comentarii Contributors.ro, Vladimir Tismăneanu susţine că liderul PNL Crin Antonescu are toate şansele să câştige titlul de campion naţional al grobianismului, referindu-se astfel la episodul petrecut la sfârşitul săptămânii trecute în preşedintele liberalilor i-a atacat pe Rodica Culcer, Ioana Lupea şi Mircea Marian.
El oferă şi argumente pentru a susţine această afirmaţie: "Ei bine, recunosc că bădărănia la adresa Rodicai Culcer a reuşit să mă uluiască. Dar de ce mă mir? După mojiciile la adresa Adrianei Saftoiu, după ce a ieşit în faţă, "pe sticla", în decembrie 2009 vorbind despre "Băsescu boschetar, Tismăneanu dement", după tot ce-a proferat la adresa unor Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia Patapievici, Mircea Mihăieş şi Mircea Cărtărescu, Crin Antonescu are toate şansele să câştige titlul de campion naţional al grobianismului".
În plus, în opinia lui Tismăneanu, este şi mai gravă ieşirea lui Crin Antonescu atâta vreme cât el este unul dintre liderii USL, formaţiune care aspiră să ajungă la guvernare în România.
"Pentru Crin Antonescu, jurnaliştii de succes, neratati, sunt probabil Mircea Badea, Mihai Gâdea, Victor Ciutacu, Nistorescu, Bogdan Chireac şi alţii din acelaşi perimetru malodorant al flitului, calomniei şi maculării. Nu-i simpatizezi pe Rodica Culcer, pe Ioana Lupea, pe Mircea Marian, pe Ramona Avaramescu? Nu e nicio problemă, dar există alte modalităţi de a te exprima în afară bădărăniei sistematice şi insolente. Recursul la injurie este proba celor două atribute pe care le consider esenţiale în acţiunile publice (pe cele private nu le cunosc) ale lui Crin Antonescu: vacuitatea şi fatuitatea. Omul nu are de fapt nimic de spus, iar când încearcă să spună ceva o face cu o îngâmfare jalnică", continuă Vladimir Tismăneanu comentariul său.
Pe de altă parte, analistul susţine că adevărata ţintă a lui Antonescu este Televiziunea Română. "Ani de zile această instituţie, păstorita de Alexandru Sassu (de ce oare nu scrie nimeni desprer acest personaj?), a interzis practic accesul celor care erau bănuiţi de afinităţi cu programul politic al lui Traian Băsescu. Pot depune mărturie în acest sens. Nu am fost invitat la nicio emisiune a TVR din decembrie 2006 până în 2009 (am fost prezent, prin telefon, în două sau trei emisiuni ale "Realităţii", pe teme istorice). (...) Ani de zile, Rodica Culcer a fost privată de dreptul de apariţie pe post. Crin Antonescu regreta că aceasta unilateralizare (ori mai exact spus colonizare) partizana s-a încheiat, că pot apare în emisiunile TVR deopotrivă prieteni şi adversari ai şefului statului, ai PDL, ai USL etc, câtă vreme se menţin regulile unei indispensabile, obligatorii şi normale civilităţi", susţine Tismăneanu. CITIŢI ŞI:
- Mitocănia şi ipocrizia lui Crin Antonescu
- Culcer către Antonescu: "De ce îşi pierde vremea un om care vrea să conducă România cu o pensionară nesimţită?"
- Când golanul Badea ajunge modelul preşedintelui Antonescu
- Radu Moraru: "Crin a dezvăluit strategia viitoare, din greu la gioale de ziarişti!"
- Mitocăniile lui Crin Antonescu la adresa jurnaliştilor