Ţiriac face al cincilea Grand Slam

Omul de afaceri vrea să ridice în rang turneul de la Madrid.

Românul Ion Ţiriac are ambiţii mari cu "Madrid Open", turneu de tenis care se desfăşoară chiar în aceste zile în capitala Spaniei. Aflat în acest moment în categoria ATP World Tour Masters 1000, "Madrid Open" va deveni, din 2016, al cincilea turneu de Grand Slam anual, alături de Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open, au anunţat ieri nemţii de la "Bild". Pentru acest obiectiv, competiţia organizată de Ion Ţiriac e obligată să scape cumva de "BMW Open", turneul de la München care se desfăşoară în fiecare primăvară, înaintea celui din capitala Spaniei, pentru a avea 14 zile libere, aşa cum are orice Grand Slam. "Dacă cineva poate crea al cincilea turneu de Grand Slam din tenisul mondial, acesta nu poate fi decât Ţiriac", a spus Dirk Horgorf, unul dintre cei mai cunoscuţi manageri din tenisul german. Nemţii susţin că planurile pentru crearea celui de-al cincilea mare turneu din circuitul profesionist sunt deja concepute între ATP, agenţia IMG şi Ion Ţiriac. Citiţi şi:

  • Sorana a făcut spectacol pe zgura albastră a lui Ţiriac
  • Nadal, nemulțumit de zgura albastră a lui Țiriac. Soranei îi place
  • Nadal îl atacă pe Țiriac: ”E o rușine ce face acest om!”