Urmele măcelului dintre români și maghiari, neșterse până astăzi. Tîrgu Mureș, 29 de ani de la „Martie Negru”

Luna martie este pentru Tîrgu Mureș luna comemorărilor și sărbătorilor. Rănile produse de Martie Negru încă nu s-au vindecat, prin urmare deși se vorbește despre iertare, faptele arată că este doar din gură, că în sufl ete a mai rămas o fărâmă de neuitare și neiertare. Cu adevărat, a iertat doar un bătrân dintr-un sat uitat de lume. E Mihăilă Cofar, cel bătut cu bestialitate, mutilat, în centrul Tîrgu Mureșului în 20 martie. Confl ictul interetnic care a avut loc între 19 martie și 21 martie 1990 este cunoscut și ca „Martie negru”. Cinci oameni și-au pierdut viața, sute de oameni au fost răniți iar conviețuirea interetnică a fost alterată. Orașul este evitat de oamenii de afaceri și mulți sunt cuprinși de frisoane când aud de Tîrgu Mureș.

22 martie 1990, dimineața în zori. Am coborât din tren în stația Tîrgu Mureș. Un polițist mi-a cerut actele și m-a întrebat ce fac în oraș. „Merg acasă”, i-am răspuns. „Aveți grijă, nu vorbiți mult!”, mi-a spus omul. Am ajuns în stația de taxi. Un șofer stătea sprijinit de mașină. Ne-am privit cu suspiciune o vreme. „Doriți un taxi?”, m-a întrebat el. „Da”. Am urcat și i-am indicat adresa. Când am ajuns aproape de centru s-a oprit și pe mine m-a cuprins teama. „Nu știu dacă putem trece pe la Grand, e numai sticlă spartă pe jos”. S-a încumetat, totuși. Când am ajuns în fața hotelului m-a cuprins groaza. Totul era devastat. L-am rugat să oprească și am coborât. Mirosea a sânge, mirosea a ură, mirosea a primejdie. Dintre cioburi a zburat o pasăre. Am urmărit-o o vreme cum se înalță spre cer. Apoi, am pornit mai departe. Am ajuns în fața blocului în care locuiau prietenii mei. Două familii: una de români, una de maghiari. Nu erau doar prietenii mei, eu i-am cunoscut ca prieteni între ei. Prieteni care și-ar fi dat unul altuia ultima bucată de pâine. „La care să merg?” Locuiau pe același palier. Am stat o vreme. Nu se auzea niciun zgomot de nicăieri. Am întins degetul către soneria de la Ildi. M-am răzgândit. Am sunat la Ion. Cineva s-a uitat pe vizor. M-am mirat. Ei nu se uitau niciodată pe vizor. Ușa s-a deschis atât cât a permis lanțul. M-a văzut și l-a scos.

Am intrat. După ușă era un topor. A ieșit și Silvia din dormitor. „De ce-ai venit pe vremea asta?”, m-a întrebat Ion. Am intrat, ca de obicei, în bucătărie. „Sunteți bine?”, i-am întrebat. Au dat cu amărăciune din cap. „Ildi cum e?” Au ridicat din umeri. M-am ridicat și am ieșit. Am sunat la ușa cealaltă. Tot așa, o privire pe vizor, ușa întredeschisă. Altădată, cum deschidea ușa striga: „Cristi, hai că a venit tanti Cora!”. Cristi era băiatul lor, botezat românește. Acum nu a strigat, dar mi-a deschis larg ușa. Lângă pantofii aranjați ordonat am văzut toporul. „Nu-ți fie frică, e doar să ne apărăm”. „De cine?” A plecat ochii. „De Silvia, de Ion?” „Nu, nu de ei.” „Atunci, de cine?” A suspinat. Știam ce vrea să spună, dar nu îndrăznea. Pentru că niciodată nu ar fi spus că-i este teamă de români. „Hai să mergem dincolo, la Silvia, să bem o cafea!”, am propus eu. A dat din cap că nu.

Nu știam ce să fac, la care să plec, la care să rămân. Îmi venea să mă pun pe hol, între apartamentele lor. „E o mare rușine ce s-a întâmplat. Și Csaba și Ion au ieșit aseară cu toporul în mână pe hol. Acolo s-au întâlnit. Nici nu au știut ce să spună”, mi-a povestit Ildi. Lacrimile îi curgeau șiroaie, i se împleteau sub bărbie „Dacă știam că vii îți făceam prăjitură cu mere”, mi-a spus ea încet. Am prins-o în brațe și am stat așa o vreme. Apoi m-am dus la ușă. Am intrat dincolo și i-am găsit, pe Silvia și Ion, în bucătărie așa cum i-am lăsat. I-am luat în brațe și am început toți trei să plângem. „Nimeni, niciodată nu va putea șterge asta”, a spus Ion. „Ei sunt bine?”, m-a întrebat Silvia. „Nu, cred că nimeni nu mai e bine acum”, am spus.

Cifre seci

Documentele oficiale dau o definiție seacă pentru tragedia care a avut loc atunci din motive care nu se cunosc nici astăzi: conflictul interetnic de la Târgu Mureș s-a concretizat în confruntările grave care au avut loc între 19 martie și 21 martie 1990 la Tîrgu Mureș, în urma cărora cinci oameni și-au pierdut viața, sute de oameni au fost brutalizați și răniți, iar conviețuirea interetnică în Tîrgu Mureș a fost alterată considerabil pentru o perioadă de timp. Dan Petru, procurorul care s-a ocupat de caz, a spus: „Ce s-a întâmplat la Mureş nu are nicio legătură cu spontaneitatea”. Desigur, nu are. Nu întâmplător la hotelul Grand erau cazați cu câteva zile înainte jurnaliști străini care au transmis evenimentele după dictare. Și imaginile.

Provocări și repetiții

În luna ianuarie, șefii FSN au decis că liceele Alexandru Papiu Ilarian și Bolyai Farkas, începând cu 1 septembrie, vor funcționa cu limba de predare română, respectiv, maghiară. Pe motiv că așa au cerut părinții și elevii. Elevii români și profesorii de la Bolyai au protestat față de decizia de separare. Elevii maghiari și profesorii au intrat în grevă, ei voiau separarea. Lor li s-au alăturat studenții maghiari de la Institutul de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș.

În 10 februarie, aproape 100.000 de etnici maghiari au participat la un marș al tăcerii, ținând în mână o carte și o lumânare. Participanții cereau reînființarea Universității Bolyai din Cluj, reorganizarea rețelei de școli cu predare în limba maghiară, dreptul de a folosi liber limba maghiară, un minister al naționalităților și altele.

În 15 martie, în localitățile în care trăiau mai mulți maghiari s-a aniversat, pentru prima dată, Revoluția maghiară antihabsburgică de la 1848, evenimente la care au participat și oficialități din Ungaria. Potrivit comunicatelor date de autorități, „cetățeni din Ungaria și cetățeni de etnie maghiară din România au arborat, ostentativ, însemne și drapele ungare, au înlocuit inscripții în limba română și au instigat populația românească prin lozinci și cântece provocatoare.”

În 16 martie, la Farmacia nr. 28 din cartierul Tudor a avut loc un incident. Șefa farmaciei, Kormoczy, a înlocuit firma în limba română cu cea în limba maghiară și a refuzat să-i mai servească pe români. Aceștia au protestat. Nagy Samuel a intrat într-o coloană de manifestanți români și a rănit 14 persoane.

Câteva sute de români s-au adunat în fața farmaciei și au scandat lozinci antimaghiare, au șters denumirea în limba maghiară. Apoi, i-au agresat pe câțiva maghiari, iar scena a fost filmată de jurnaliști din Ungaria. Poliția a intervenit foarte târziu.

Orașul baricadat, izolat

În dimineața de 19 martie la ora 8 s-a întrunit Biroul județean al CPUN. Peste două ore, manifestanții români au cerut demisiile lui Kincses Elod, Tokes Andras și a lui Kiraly Karoly. Dintre toți trei, doar Kincses Elod era în oraș. El și-a dat demisia. În jurul orei 15, peste 100 de maghiari s-au adunat în fața clădirii din strada Bolyai nr. 30, unde era sediul mai multor partide politice (PNL, PNȚ etc.), dar și al UDMR, cu gândul să-l reinstaureze pe Kincses. În același timp, transportați cu mai multe autobuze de la Reghin, Hodac, Ibănești, Toaca și alte localități din zona superioară a Mureșului, au ajuns în oraș sute de români. S-au întâlnit cu maghiarii în fața sediului partidelor și s-au luat la bătaie.

În dimineața zilei următoare, în 20 martie, taberele s-au regrupat. Maghiarii au primit ajutoare. 10.000 de persoane au fost aduse din zona Sovata și de pe Valea Nirajului, din Acățari, Miercurea Nirajului, Eremitu. Au ocupat tot centrul. Românii erau cam 4000 și ocupau și ei o parte din centru, spre nord.

După prânz, maghiarii au ocupat clădirile Prefecturii și Primăriei. O autobasculantă condusă de Marin Preda a intrat în scările Catedralei Mici după ce șoferul, atacat cu pietre, a pierdut controlul volanului. A lovit un stâlp de înaltă tensiune care a accidentat mortal, în cădere, două persoane: Teodor Rusu și Kiss Zoltan. În comuna Ernei, mai multe autobuze cu români de pe Valea Mureșului și a Gurghiului au fost oprite, incendiate, iar oamenii au fost bătuți.

Maghiarii au mai primit ajutoare în jurul orei 20. Alte trei camioane pline de maghiari înarmați cu bâte, topoare, cuțite au ajuns în oraș și au incendiat autobuzele românilor. Și i-au bătut. Acum urmează scena care a făcut înconjurul lumii. Presa internațională, care era cazată la Hotel Grand, exact locul unde au avut loc confruntările, a dat imagini cu un bărbat căzut care era bătut cu bestialitate. Bărbatul era prezentat drept maghiar deoarece purta un pulover verde. De fapt, cel agresat era Mihăilă Cofar. Imaginile au fost furnizate de un cameraman irlandez și au au fost redate și comentate până în momentul în care a fost dezvăluită identitatea celui bătut chiar și atunci când era căzut la pământ și nu mai mișca: un român din Ibănești.

 

Milițieni neînarmați au fost puși să oprească masacrul

Tensiunile au continuat și în ziua următoare. Au fost ridicate baraje pe ruta Tîrgu Mureș - Reghin, în localitățile Dumbrăvioara, Ernei și Sângeorgiu de Mureș cu scopul de a împiedica venirea spre Tîrgu Mureș a românilor. Au fost ridicate baraje și în Tîrgu Mureș, dar și pe ruta spre Sovata și Râciu. Nimeni nu mai putea opri atrocitățile. Sau nu se dorea să fie oprite. Erau doar câțiva milițieni neînarmați, care nu i-au putut împiedica pe combatanți să se bată. În jurul orei 16 se anunța un masacru general. S-au folosit drept arsenal de luptă sticle incendiare (coctailuri Molotov), bâte, furci, bile metalice, topoare, sulițe cu vârf metalic, săbii Ninja.

 „Trupele românești au sosit în Tîrgu Mureș, dar nu au protejat maghiarii de atacul instigat de Vatra Românească în „Martie negru” din anul 1990”, scria Kincses Elod.

Bilanț rece

Bilanțul răniților a fost proporțional cu paritatea româniunguri: majoritatea victimelor au fost români. În jurul orei 18, primele tancuri ale Diviziei 6 Tancuri și-au făcut apariția în zonă. Aprobarea de intervenție pentru aplanarea conflictului a fost dată târziu, iar încăierarea generală și scenele de coșmar erau deja consumate. Au fost așezate două rânduri de tancuri, sub comanda col. Ștefan Damian, între cele două părți combatante. Prezența Armatei nu a calmat spiritele, dar violența atacurilor în valuri a scăzut în intensitate. În jurul orelor 22- 23, grupurile au început să se împrăștie. Conflictul se încheiase. S-a dat ordin să fie blocate toate intrările în oraș, să fie legitimate toate persoanele, oprite și verificate mașinile care încercau să intre și să iasă din oraș. Situația era aparent sub control.

Adevărul românilor, adevărul maghiarilor

Singurul adevăr de necontestat este acela că doi oameni au fost mutilați: în 19 martie, scriitorul Suto Andras a fost rănit și și-a pierdut un ochi; în 20 martie, Mihăilă Cofar a fost bătut aproape până la moarte. Au murit 5 oameni (2 români și 3 maghiari) și 278 de oameni au fost răniți. O biserică ortodoxă a fost incendiată, iar sediul UDMR a fost vandalizat.

În urma anchetei, 30 de persoane au fost trimise în judecată, iar alte 21 au fost arestate. Liviu Moica, un alt procuror care s-a ocupat de caz, a declarat: „Am audiat o grămadă de victime, martori, dar nu am avut condamnați. 1-2 incendiatori s-au spânzurat, 4-5 au fugit în Ungaria. Dosarele cu omor deosebit de grav au rămas cu AN (autor necunoscut). Faptele nu s-au prescris, dar nu cred ca se va mai face ceva”.

 

Iertarea unui om simplu, cuvântul unui șef de stat

Duminică seara am sunat la familia Cofar. A răspuns soția lui, care a precizat că numele lor este Cofar, nu Cofariu, așa cum folosește toată lumea. Cu greu a acceptat o discuție. Sunt uitați de toată lumea. „Sunt cu soțul meu de 46 de ani. Aproape 30 au fost de plâns și amar”, a spus soția lui. Mihăilă Cofar are acum 71 de ani. De aproape 30 de ani de-abia se mișcă prin casă, nu este în stare nici să se îmbrace singur. „Am avut un ajutor de însoțitor de la primărie. De câțiva ani ni l-au tăiat. A zis primarul că nu sunt bani. Asta e lumea în care trăim, cine să te ajute? Dumnezeu cu mila”, a mai spus doamna Cofar. Nu vrea să povestească despre ce a fost, nu vrea să-și amintească. I-am spus că m-a impresionat gestul fostului președinte Emil Constantinescu. Când l-a grațiat pe l-a grațiat pe agresorul lui Cofar, Cseresznyés Pál, a ținut să îl întrebe dacă este de acord. „Nu voi uita niciodată atitudinea plină de înţelegere şi iertare creştinească pe care aţi dovedit-o în cadrul convorbirii noastre telefonice din decembrie, 1996. Atunci, în preajma Crăciunului, aţi fost de acord cu graţierea restului de pedeapsă pe care cel care v-a molestat o mai avea de ispăşit în închisoare”, i-a scris în 19 martie 2000 fostul președinte lui Cofar.

De fapt, Emil Constantinescu a uitat un amănunt. Atunci, în preajma Crăciunului, i-a promis sprijin. Nu a făcut-o niciodată. „Să fie păcatul lui. Nu pentru asta l-a iertat, nu poți trăi cu ură în suflet”, a spus scurt soția lui Mihăilă Cofar. În fiecare an, în ziua de 20 martie, de 30 de ani, UDMR organizează o ceremonie pentru victimele masacrului și urmașii acestora. Pe lângă atenția dată, aceștia primesc și un ajutor material consistent.

 

Se caută râcă

Edilii nu sunt doar primii gospodari ai orașelor, ei sunt și oamenii de frunte de la care cetățenii iau exemplu. UDMR a câștigat primăria Tîrgu Mureș până în anul 2000. Au avut doi primari care au fost mai mult interesați să pună paie pe foc. Aproape zece ani, locuitorii din Tîrgu Mureș au trăit după un ritual. Ziua, reprezentanții primăriei puneau tăblițe bilingve la intrările în oraș. Noaptea, românii le mâzgăleau. Și tot așa. În anul 2000 alegerile au fost câștigate de actualul primar Dorin Florea. Primul mandat a fost cum a fost. Apoi, la alegerile din 2004, majoritatea maghiarilor se dădeau de-a dura să ajungă la secții să voteze cu „Florin Dorea”. Nu-i puteau pronunța bine numele, dar știau că încearcă să facă să fie armonie.

Recent, la manifestările din 15 martie, președin tele UDMR a acuzat, nominal, conducerea municipalității că este inamicul public nr 1 al maghiarilor. Consilierul primarului, Claudiu Maior i-a răspuns:

Stimate domnule Kelemen Hunor,

Am aflat cu surprindere că m-ați pomenit într-un discurs de al Dumneavoastră, ca fiind un inamic al comunității maghiare. După câte îmi aduc aminte, nu am avut încă prilejul să ne cunoaștem și să discutăm pe îndelete. Bănuiesc că lucrurile pe care le afirmați despre mine (și care vă nemulțumesc profund) le-ați aflat...din auzite. Eu, nu am spus despre mine niciodată că sunt un om perfect, în schimb am convingerea că sunt un om de bună credință ce încearcă să îi ajute pe toți cei care au nevoie. Consider că sunt un om care servește comunitatea târgumureșeană, cetățenii, fără nici o deosebire de etnie, vârstă, condiție socială. Martori îmi sunt profesorii, slujitorii bisericii, oamenii de afaceri, sportivii, artiștii, toți cei cu care zilnic mă întâlnesc și ÎMPREUNĂ încercăm să rezolvăm problemele orașului. Îmi doresc ca Tîrgu Mureșul să fie un oraș fără excese, fără tensiuni, fără ziduri și bariere între oameni. Da, recunosc, sunt cetățeni, la fel ca și Dumneavoastră, cu care de asemenea nu m-am întâlnit niciodată, și care nu sunt de acord cu mine, cu felul meu de a fi, cu persoana mea. E dreptul lor și al Dumneavoastră. Dar, cu cea mai mare prietenie, ca să nu greșim nici eu nici Dumneavoastră, vă invit să ne întâlnim, unde doriți, când doriți, să dialogăm față în față și să ne formulăm părerile din cele constatate personal nu din cele „auzite”.