Tinute elegante in culori pastelate

Hainele vaporoase, romantice sau avangardiste, albe sau in nuante pastelate, cu accente vii de culoare, sunt ceea ce recomanda cativa dintre creatorii de moda care si-au prezentat colectiile in cadrul galei „Avanpremiere”.

Agnes Toma, Wilhelmina Arz, Violeta Costin (Ravioli) si debutanta Mirela Diaconu si-au prezentat cele mai recente creatii, realizate special pentru evenimentul gazduit in premiera de Palatul Bragadiru.

Vedeta colectiei - rochia mini

Agnes Toma propune tinute vaporoase, realizate din materiale pretioase - matase naturala, muselina in degrade si diverse variante de matase cu fir metalic, alaturate unor tesaturi nepretentioase, cum ar fi tricotul de vascoza. Colectia contine blazere simple si lejere, pantaloni largi sau foarte lungi si mulati, incheiati asimetric sau stransi cu un snur, dar si reinterpretari ale smochingului.

Agnes Toma feminizeaza croiala sobra a smochingului prin cambraje si prin adaugarea unor esarfe de muselina. Pantalonii se poarta cu bluze de matase naturala, transparente. Vedeta colectiei este rochia scurta, voluminoasa, din matase metalizata, legata sub bust, cu volane sau fara. Albul si nuantele de bej au fost culorile-vedeta ale colectiei Agnes Toma, recunoscuta pentru eleganta tinutelor pe care isi pune semnatura.

Colantii se poarta in continuare

Violeta Costin (Ravioli) a realizat tinute distinse prin croieli elaborate, hainele fiind accesorizate manual. Rochiile si fustele Ravioli sunt geometrizate, cu stratificari interesante de materiale. In ceea ce priveste cromatica, au predominat tonurile discrete de bej si gri, care contrasteaza cu accente metalice si negru. Printre elementele distinctive ale creatiilor Violetei Costin se remarca folosirea in continuare a colantilor, preferatii adolescentelor.

Culoare si extravaganta

Tinutele create de Wilhelmina Arz s-au remarcat prin culoare si alaturarea inedita de materiale. Creatoarea de moda propune pentru primavara-vara 2008 haine in tonuri vii - verde crud, galben solar, turcoaz, albastru, dungile colorate, bulinele, grafismele contrastante, volume bine conturate si voaluri multicolore de organza.

Rochiile si fustele sunt vaporoase, lungi pana la glezne sau pana la genunchi, iar pantalonii sunt largi. Pentru mai multa expresivitate, manechinele care au defilat pe podium au purtat pe cap aranjamente florale, realizate din frezii sau trandafiri.

DEBUT

Mirela Diaconu propune imbinarea de stiluri

> Una dintre surprizele serii a fost prezentarea colectiei realizate de debutanta Mirela Diaconu, absolventa a Instituto Nava din Milano.

> Pentru realizarea colectiei prezentata in cadrul „Avanpremiere”, Mirela Diaconu a avut ca sursa de inspiratie Marrakesh-ul, reinterpretand in maniera proprie elementele marocane, pe care le-a alaturat stilului occidental.

> Un sacou cu forma clasica a anilor ‘70 se poarta cu fuste din voal, satin sau matase, cu imprimeuri in culori vii.

> Aplicatiile din piele si pene de strut sunt detalii care reliefeaza feminitatea, cromatica hainelor osciland intre tonuri pastel si accente vii de culoare.