Halle Berry, una dintre artistele celebre din Cetatea Filmului a mărturisit că presiunile la care trebuie să facă față actrițele ca să-și mențină statutul sunt oribile. Nimic mai trist decât o femeie matură care încearcă să se dea tinerică, este concluzia jurnaliștilor de la revistele de profil.
Halle Berry, una dintre cele mai frumoase și cunoscute actrițe de la Hollywood a mărturisit într-un interviu pentru portalul Yahoo, preluat de El Pais, că nebunia mențineri tinereții cu orice preț a trecut granițele Cetății Filmului și afectează întreaga societate americană.
“Trebuie să ne iubim așa cum suntem fără să ținem neapărat să arătăm ca în urmă cu 10 ani”, a spus actrița care a adăugat însă că acest lucru e simplu de spus, dar foarte dificil de pus în practică. Mai ales la Hollywood unde presiunile de a arăta mereu impecabil sunt oribile.
Discuțiile pe marginea acestui subiect nu sunt noi. Actrița care are 48 de ani a recunoscut că se simte tentată să apeleze la chirurgia plastică întrucât nu vede altă soluție. Presiunea este oribilă, a spus ea. Pentru a rămâne în viață în această industrie trebuie să apelezi la chirugia estetică. În fiecare zi vezi în jurul tău oameni făcând asta.
Tinerețea, singura valoare
La ultima ceremonie de decernare a premiilor Oscar, Amanda Hess, de la revista americană Slate, remarca faptul că Cetatea Filmului pune mai presus de orice valoare tinerețea și că nu este nimic mai trist decât să constați că femeile mature se străduiesc din greu să arate tinere.
Una dintre cele mai criticate actrițe care a apelat la chrurgia plastică și aproape că și-a schimbat trăsăturile feței a fost Renée Zellweger. Ea a declarat pentru revista People că este încântată de noua înfățișare, că are o viață mai plină și mai fericită. “Pentru o lungă perioadă de timp am făcut o treabă bună. Am avut un program încărcat și de multe ori nu puteam să am grijă de mine”, a spus aceasta.
„Bătrânețea e o stare naturală. Femeile precum Jane Fonda sau Lena Horn nu știu ce au făcut sau nu, dar mi-ar plăcea să arăt ca ele atunci când voi avea vârsta lor”, a conchis Halle Berry. Actrița nu a avut probleme să mărturisească faptul că la fel ca toate femeile de vâsta ei are cearcăne și că zi de zi se vede în oglindă tot mai bătrână, motiv pentru care apelează la to felul de creme și de produse cosmetice pentru a ascunde acest lucru.