Timişoreanul care vrea să fie noul Messi

La 11 ani driblează ca nimeni altul și visează să ajungă al doilea Messi. Deja i calcă pe urme și joacă pe același post.

Este vorba despre Dragoș Coroiu, un puști din clasa a V-a de la școala generală nr. 7 din Timișoara, care s-a remarcat în  competiția Cupei Hagi Danone, drept cel mai bun pasator. Numai într-un singur meci a marcat patru goluri.

Timișoara a fost în acest sfârșit de săptămână gazda celei de-a 3-a etape zonale de la Cupa ”Hagi Danone” 2012, competitie de fotbal rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani. Micul Coroiu are 1,50 metri înălțime, poartă ghete mărimea 37,5 și de cinci ani bate mingea non-stop. Elev în clasa a V-a, la școala generală nr. 7 din Timișoara, Dragoș Coroiu își aminteșete că a început fotbalul în clasa I. ”Acela a fost momentul în care ai mei m-au înscris la un club. Am început la FC Ripensia, actualmente CFR. După un an m-am mutat la Electrica, unde sunt și acum”, spune puștiul.  A insistat să ne arate ce măiastru știe să jongleze cu mingea. Ar fi fost în stare să o ridice de pe gazon și să o plimbe prin aer cu vârful ghetei de fotbalist, sau cu laterala labei piciorului, zeci de minute în șir.

Vrea să fie al doilea Messi Dragoș susține că îi place fotbalul la fel de mult ca și școala, unde are note de la 8 în sus. Totuși, dacă ar putea, ar bate mingea non-stop. Are și motiv: vrea să devină doilea Messi. ”Am antrenamente de patru ori pe săptămână câte două ore, iar acasă, întdeauana după lecții ies cu mingea. În plus, în afara antrenamentelor, mă antrenez și acasă. Fac 100 ee abdomen zilnic, și floători, pentru că știu că numai dacă muncesc pot ajunge departe. Așa spune antrenorul. Așa spune și tata. Iar mie îmi place Messi, vreau să joc la Barcelona, vreau să fiu ca el”, povestește puștiul. Joacă în echipa sa mijlocaș central și e mândru că se apropie puțin de idolul său. Ca să își vadă visul cu ochii e dispus la orice sacrificiu, însă crede că varianta mai simplă ar fi să se împrietenească cu Gică Hagi. ”Aș vrea să îl cunosc și să îl rog să îmi spună cum a făcut el să ajungă așa departe, să aibă așa succes”, mai spune Dragoș Coroiu.

"Nu cred că fotbaliştii ar trebui să iasă în cluburi"

Pentru puștiul de 11 ani fotbalul e simplu și total. Dragoș spune că un fotbalist de succes trebuie să aibă viteză, tehnică și determinare. Partea cu determinarea, o știe de la antrenor. ”Dacă jucăm mai prost ne amenină că ne pune să facem 100 de ture de teren”, povestește piciul. Dacă ar fi după el, fotbaliștii mari care nu sunt serioși vizavi de meseria lor, și care umblă prin cluburi ar trebui sancționați drastic. Cum? L-am întrebat pe puști. ”Eu cred că fotbaliștii care ies prin cluburi înaintea meciurilor ar trebui determinați să nu o mai facă. Mă gândesc că dacă nu li se mai dă salariul o lună, două, e destul de motivant”, spune băiatul.