Timişoara: Sala Mare, gata de spectacol

Sala de bal din timpul lui Franz Josef, devenită ulterior sală de teatru, împărţită de Teatrul de Stat Maghiar ”Csiky Gergely” şi Teatrul German din Timişoara, a fost inaugurată, astăzi, după aproape două decenii de la demararea lucrărilor de amenajare.

Încăperea dreptunghiulară, construită în stil renascentist, păstrează aceeaşi cromatică elitistă din momentul construcţiei, albastru- verzui cu inserţii aurii şi albe.

“Am dotat sala cu izolaţie acustică modernă, am înlocuit scaunele din sala de spectacole cu un sistem de tribune, cu 126 de locuri în module variabile. Am modernizat tehnica de iluminare şi sonorizare: am instalat mixere de sunet şi o orgă nouă de lumini, reflectoare, respectiv, un sistem de ştăngi motorizate”, explică Katona Mihaly, PR-ul teatrului maghiar.

Construită de arhitecţi vienezi

Sala Mare are o istorie de 134 de ani şi datorită ei Timişoara a primit titulatura de “Mica Vienă”.  Între 1872 şi 1875, în centrul oraşului a fost ridicat un palat în stil neorenascentist, care mai târziu avea să devină Palatul Artelor. Planul imobilului a fost realizat de firma de construcţie Fellner şi Helmer, din Viena. Teatrul a fost numit Franz Josef, iar reduta (sala de spectacole – n.r.) Rudolf, după numele prinţului moştenitor.

Sala în stil renascentist italian avea formă de dreptunghi. Pe una din părţile sale laterale se afla “galeria de etaj” - loja oficialităţilor, iar parterul împărţit de coloane avea mai multe intrări. Faţă în faţă cu intrarea aflată în capătul sălii se afla podiumul orchestrei. Până în 1920, Sala Mare a găzduit unele din cele mai importante evenimente musicale, printre care şi primul recital la Timişoara al lui Bartók Béla, în 1906.

Prezentarea curierului telefonic, o noutate a tehnicii în epocă, a fost de asemenea ridicată la nivel de eveniment muzical de către timişoreni, în Sala Mare fiind transmise arii şi melodii de la Budapesta, Szeged, Subotica şi Arad, în faţa mulţimii.

În 1953, când au fost înfiinţate secţiile în limba maghiară şi germană, Sala Mare era într-o stare deplorabilă, motiv pentru care au fost demarate lucrări de reabilitare, realizate cu ajutorul muncitorilor de la fabricile din oraş, care au făcut muncă voluntară.  Sala Mare a fost renoată din nou în 1970. Douăzeci de ani mai târziu, sala arăta ca după bombardament: tencuiala cădea de pe pereţi, tavanul fusese distrus în mare parte din cauza ploii infiltrate prin acoperişul spart , iar podeaua începuse să putrezească.