Timişoara, refuzată de politicieni

Ministrul Educaţiei, Anton Anton, candidat de Timişoara la alegeri, nu e dispus să îşi asume responsabilităţi în legătură cu oraşul din partea căruia vrea să fie parlamentar. Ca şi mai bien de jumătate dintre politicienii timişoreni, a dat dovadă de imaturitate politică şi nu a vrut să îşi asume responsabilităţi în legătura cu funcţia pe care şi-o doreşte.

Doar 18 dintre candidaţii la alegerile uninominale din 30 noiembrie pe colegiile din timişoara au fost de acord să îşi asume sub semnătură grija pentru promovarea oraşului şi a necesităţilor lui, în timp ce un număr de 24 dintre candidaţi s-au temut să ăşi asume o asemenea responsabilitate. 

Astăzi a avut loc ceremonia de semnare a Contractului cu Timişoara, un proiect promovat de Fundaţia Bega şi alte şapte ONG-uri timişorene şi iniţiat împreună cu exponenţii societăţii civile locale, intelectuali, oameni de presă, oameni de afaceri, medici şi reprezentanţi ai lumii sportului.

Proiectul Contractul cu Timişoara presupunea încheierea unui contrcat comercial între prestatori – oamenii politici ai momentului care vor să ajungă parlamantari de Timişoara la algerile uninominale de la finele lunii, şi beneficiari, cetăţenii Timişoarei reprezentaţi de ONG-uri şi grupul de iniţiativă.

Mai exact, contractul le propunea tuturor candidaţilor să militeze, odată ajunşi în Parlament,  pentru  rezolvarea unui set de probleme locale, cum ar fi: centura Timişoarei pe 4 benzi, soluţii pentru problemele din trafic şi parcări, restaurarea clădirilor istorice, modernizarea spitalelor, reluarea navigaţiei pe Bega şi construirea de porturi pe canal, înfiinţarea de zone de agrement şi sportive, precum şi a unei perdele forestiere în jurul Timişoarei.

Deşi au fost invitaţi să să se alăture proiectului toţi candidaţii din cele patru colegii timişorene, Contractul cu Timişoara a fost semnat doare de câţiva: Ioan Nasleu (PRM), Radu Dimeca (PNL), Gheorghe Mihai (PRM), Virgil Pescaru (PNG), Ştefan Glăvan (PSDÂPC), Nicolae Popescu (PNG), Nicolae Robu (PNL), Horia Cristian (PNL), Eugen Iancu (ApV), Adrian Popescu (PNG), Mircea Purceld (PRM), Cornel Lupu (PRM), Claudiu Dina (PNG), Viorel Florescu (ApV),Maria Grapini (PSDÂPC), Arpad Nagy (UDMR), Adrian Păşcuţă (PRM), Ion Dance (PNG).

În plus, doi dintre candidaţii la colegiile uninominale din judeţ au semnat şi ei Contractul cu Timisoara: Tiberiu Lelescu (PD-L) şi Gheorghe Ciobanu(PD-L). Câţiva dintre cei care au semnat acest angajament, au propus chiar organizarea unei dezbateri publice şi au adus chiar amendamente. După alegeri puncetele pe care s-au asumat politicienii să le susţină în Parlament vor fi făcute publice pe un panou de afişaj, în centrul Timişoarei.

LISTA NEAGRA: Nu au dorit să-şi asume responsabilitatea semnarii unui Contract cu Timişoara, următorii candidaţi:

Gheorghe David (PD-L), Viorel Oancea (PD-L), Radu Lambrino (PD-L), Ştefan Drăgulescu (PD-L), Gheorghe Noditi (PD-L), Marius Dugulescu (PD-L), Florică Bîrsăşteanu (PSDÂPC), Petru Andea (PSDÂPC), Dumitru Ţucu (PSDÂPC), Maria Barna (PSDÂPC), Pompiliu Alămorean (ApV), Zoltan Olah-Bogathy (UDMR), Csaba Daroczi (UDMR), Gheorghe Vladimir Stanciu (ApV), Eniko Szasz (UDMR), Ion Jisa (PNG), Iosif Mărginean(ApV), Longin Popescu (PNL), Magdalena Suto-Udvari (UDMR), Anton Anton (PNL), Raul Domide (PRM), Francisc Halasz (UDMR), Dan Bara (PNL),Teofil Haica (ApV).