Timișoara rămâne DOAR cu două mall-uri. Al treilea NU SE MAI FACE

În 2018 timișorenii sperau să aibă în oraș trei mall-uri, ultimul care urma să se deschidă la ieșirea spre aeroport, promiând magazine care s-ar fi deschis în premieră. Inevitabilul s-a produs însă: după amânări ale momentului începerii construcției propriu-zise, investitorii israelieni au ajuns la concluzia că e mai avantajos pentur ei să renunțe la proiect, iar d eo zi au anunțat scoaterea la vțnzare a terenului aferent Plaza Centers.

Grupul israelian Plaza Centers, același care deţine Casa Radio din București, a renunţat la proiectul mall-ului din Timişoara, iar terenul de 32.000 mp, situat în partea de est, pe care trebuia construit acesta, a fost scos la vânzare. Preţul cerut pentru cele peste trei hectare este de  7,5 milioane de euro, arată oficialii Plaza Centers, carev nu ofreră detalii privind motivul real al renunțării la proiect.

Anunțul a fost făcut la exact un an de la an unțul prin care investitorii anunțau semnarea unui contract cu Auchan, pentru deservirea mall-ului de pe Calea Lugojului. Potrivit unui comunicat anterior emis de Plaza Centers, compania obţinuse în vara anului 2015 avizele pentru construirea mallului de la Timișoara. Acesta ar fi urmat să aibă o suprafaţă închiriabilă de 38.000 mp. După semnarea contractului cu Auchan, construcţia era programată să demareze tot anul trecut, având termen de finalizare 2018.

De trei ani, Plaza centers vinde terenurile achiziționate în vederea construirii de malluri în România. Cele din Hunedoara, Slatina şi Iaşi au fost vândute deja, iar pentru terenurile din Miercurea Ciuc şi Con­stan­ţa au fost derja semnate precontracte. (Foto: Adrian Pîclișan)