De aproape zece ani, toate anticariatele din oraşul de pe Bega au fost închise, iar locul lor a fost luat de buchinişti.
Atunci când au nevoie de o carte dintr-o ediţie mai veche sau una de specialitate, timişorenii trebuie să ia la picior străzile din centrul oraşului pentru a o găsi. Devenite neprofitabile în contextul scăderii apetitului sau al timpului pentru citit, toate anticariatele din capitala Banatului au fost închise.
„Pe vremuri erau patru anticariate, în Bastion, Iosefin, Bălcescu, în cartierele tradiţionale. Studenţii n-au unde să gă- sească o carte de care au nevoie, mai ieftin, căci librăriile au devenit inaccesibile“, povesteşte Ion Radu, profesor pensionar. Alternativa, în stradă Doar şase buchinişti, grupaţi pe străzile din Cetate, mai încearcă să acopere golul lăsat de anticariate. Sunt prezenţi la lucru „după program normal“, de luni până sâmbătă, de la ora 8.30, blindaţi în haine călduroase, cu căciulile trase pe ochi şi mănuşi groase. Se mişcă de colo-colo în faţa standului şi intră în vorbă cu potenţialii cumpărători.
Stativele, înalte de-un stat de om, numără sute de titluri, de la „Legendele Olimpului“, de Alexandru Mitru, la cărţi din seria Biblioteca pentru Toţi, Lexicoane şi Dicţionare. Cea mai preţioasă carte, „Estetica poeziei lirice“, de Liviu Rusu, scoasă la Editura Casa Şcoalelor în 1994, costă 20 de lei. „Pe piatra albă“, de Anatole France, editată între războaie de casa I. Brănişteanu, o altă ediţie rară, costă numai 8 lei. „Preţul cărţilor e dat şi de cât de îngrijite sunt“, explică unul dintre vânzători. Practic, e imposibil să nu găseşti cartea pe care o cauţi. „Dacă nu o am eu, o are unul dintre colegi, suntem prieteni şi ne trimitem clienţii de la unii la alţii“, mărturiseşte alt buchinist.
„E mai mult hobby decât afacere“ George Costea are 34 de ani şi 15 ani de când vinde cărţi pe stradă. Deşi este cel mai tânăr dintre buchiniştii timişoreni, el e veteranul breslei. Nu e un job din care să se îmbogăţească, însă îl face din dragoste nemăsurată pentru cărţi. „E mai mult hobby decât afacere. Satisfacţia mea e imensă când găsesc cartea cerută. Îmi place foarte mult să citesc şi să vorbesc cu oamenii. Noi, buchiniştii, suntem oameni sociabili“, sporovăieşte George.
În timp ce povesteşte, el serveşte un client „serios“, care cumpără cinci volume, dar asta nu se întâmplă zilnic. „Oamenii vin mai ales în zi de salariu. Copiii nu cumpără deloc, semn că nu au primit o educaţie sănătoasă în familie, care să-i îndemne spre lectură. Majoritatea clienţilor sunt oameni cu vârste cuprinse între 30 şi 65 de ani, profesori, ingineri, care caută cărţi tehnice, de specialitate, care sunt de strictă necesitate. Mai vin, rar, bunici, care cumpără anumite cărţi pentru nepoţi“, explică tânărul. „Per ansamblu, e greu de explicat de ce se citeşte aşa de puţin în Timişoara. Poate că dezvoltarea economică accentuată a condus la o răceală faţă de carte“, îşi dă el cu părerea. „Shogun“ bate tot Cărţile de medicină s-ar vinde bine. Cererea este constantă, însă în acest moment buchiniştii nu au ce să ofere. Acestea sunt şi rare, şi foarte scumpe, de peste 100 de lei bucata, şi proprietarii rareori renunţă la ele.
80 la sută din cărţile vândute de „negustorii“ de cărţi sunt apărute în timpul comunismului. Mai ales cele tipărite între 1965 şi 1989. „Le cumpărăm de la profesori pensionari, oameni care pleacă din ţară sau unii care le-au moştenit şi nu au ce face cu ele. Nu mai e în trend să ai acasă bibliotecă consistentă“, explică Costea. Buchiniştii spun că în vogă sunt cărţile scrise de scriitori care apar la televizor, precum Coruţ sau Coelho. Cei mai căutaţi autori rămân însă Eliade, Cioran, Blaga, Tolstoy sau Dostoievski. Cea mai vândută carte „la stand“ este, fără doar şi poate, „Shogun“.
SCHIMBARE
Varianta contemporană, pe on-line Unul dintre cei mai cunoscuţi buchinişti din oraş este Daniel Borlovan. E profesor de meserie, predă limba română la Grupul Şcolar din Biled şi, pe lângă faptul că de mai bine de zece ani oferă celor care încă mai au gustul pentru citit, ediţii rare, cărţi vechi îngălbenite de vreme, dar şi noile apariţii editoriale, a avut ambiţia de a reedita anticariatul de altădată, însă în varianta contemporană. Aşa că a deschis unul on-line. Site-ul www.anticariatkafka. com conţine 3.000 de titluri. „Sunt dascăl şi ştiu că elevii mult mai uşor accesează internetul decât să se plimbe pe la librării să caute cartea de care au nevoie. Şi am constatat că afacerea începe încet, încet să se dezvolte, am cereri din toată ţara şi chiar din străinătate“, spune Borlovan. Dacă prin intermediul anticariatului virtual se vând lunar în jur de 100 de titluri, la standul din stradă buchinistul reuşeşte să vândă în jur de 500 de cărţi. Vânzările variază în funcţie de temperaturile de afară, dar vârful se atinge la începutul anului universitar.
ISTORIE
În anii ’90, lumea era ahtiată după cărţi
După Revoluţie, Piaţa Operei din Timişoara a fost invadată de buchinişti. În anii ’92-’93, epoca de glorie a vânzătorilor volanţi de literatură, piaţa era plină de mese pliante şi stative cu cărţi. Erau cel puţin 15 buchinişti care-şi conduceau afacerile în paralel cu cele patru anticariate care funcţionau în oraş. „Se aduceau cărţi de la Bucureşti. Lumea era ahtiată“, îşi aminteşte buchinistul George Costea. În 1998 a început declinul. Anticariatele au început să se închidă, lăsând locul altor afaceri de cartier, s-au deschis librării, iar buchiniştii s-au orientat şi ei spre alte joburi. În final au mai rămas pe piaţă doar câţiva care sau regrupat în Piaţa Sfântul Gheorghe. În aceste vremuri, când clienţii îşi drămuiesc banii şi lasă cărţile la coada listei de priorităţi, unii dintre ei se gândesc să renunţe. „Lumea nu mai cumpără cărţi. Toţi stau pe internet, în baruri sau la televizor, prea puţini pun mâna pe carte“, conchide Mihai, unul dintre ultimii vânzători de cărţi vechi.