Timişoara: o garsonieră a ajuns 20.000 de euro

Specialişti din domeniul imobiliar susţin că preţurile apartamentelor construite înainte de 1990 au atins, luna trecută, cel mai scăzut nivel din ultimii ani.

În aprilie, piaţa imobiliară timişoreană a atins un minim fără precedent, mai ales în cazul proprietăţilor din blocurile ridicate înainte de anii ’90. Potrivit specialiştilor în domeniul imobiliar, există anunţuri de vânzare de garsoniere la preţ de maşină de teren. În plus, numărul tranzacţiilor imobiliare se menţine pe o traiectorie descendentă şi din cauza unui „blocaj psihologic” al potenţialilor clienţi, care se gândesc de două ori înainte de a achiziţiona o locuinţă. Garsoniere între 20.000 şi 35.000 de euro Potrivit unui studiu realizat de portalul imobiliare.ro, preţul apartamentelor vechi din Timişoara a atins, luna trecută, cel mai mic nivel din ultimii ani. Spre exemplu, garsonierele sau apartamentele cu o cameră, care în urmă cu câteva luni costau aproape 50.000 de euro, sunt acum scoase la vânzare la 20.000 de euro, negociabil. Şi nu e vorba de locuinţe fără îmbunătăţiri, ci de unele cu gresie, faianţă, geamuri cu tâmplărie termopan şi chiar aer condiţionat.   Ofertele de vânzare vin mai ales din cartierele Zona Soarelui, Calea Şagului sau zona UMT. În Complexul Studenţesc, în schimb, preţurile sunt uşor mai ridicate, dar asta mai ales pentru că şi locuinţele sunt mai spaţioase. O garsonieră se vinde cu aproximativ 35.000 de euro. Reprezentanţii puţinelor agenţii imobiliare rămase pe piaţă susţin că nici în aceste condiţii cumpărătorii nu se înghesuie să-şi a chiziţioneze locuinţe.

„Evoluţia preţurilor la apartamente îşi continuă trendul descendent, situaţia din Timişoara urmând modelul înregistrat în celelalte oraşe mari din ţară”, susţine Adrian Erimescu, directorul general al imobiliare.ro. Expertul imobiliar oferă şi date statistice: „La sfârşitul lunii aprilie, preţul mediu pe metrul pătrat pentru o garsonieră a coborât până la 1.341 de euro. O astfel de proprietate, cu o suprafaţă de 28 mp, este scoasă pe piaţă pentru un preţ mediu de 36.700 euro”, ne-a spus directorul general al site-ului imobiliare. ro. Lipsa de lichidităţi a avut un rol determinant în blocarea pieţei rezidenţiale, mai explică Adrian Erimescu. Acum, însă, vorbim de un blocaj de natură psihologică.

„Chiar dacă nevoia de a avea o locuinţă continuă să se manifeste, potenţialii clienţi sunt mult mai precauţi când vine vorba de valoarea investiţiei pe care trebuie să o acopere dintr-un împrumut luat pe o perioadă îndelungată de la o instituţie financiară. Chiar pe fondul reluării creditelor şi indiferent cât de mult ar scădea preţurile, piaţa rezidenţială nu se va debloca imediat”, mai spune Erimescu.

Cele mai mici preţuri Până la finele anului trecut, cele mai scumpe apartamente din Timişoara erau cele cu trei camere, deseori preţul depăşind 1.500- 1.700 de euro metrul pătrat. În prezent, locuinţele cu trei camere înregistrează cele mai mici preţuri de pe piaţă, dacă ne raportăm la valoarea pe metru pătrat. „Un a partament cu două camere a ajuns la un preţ mediu pe metrul pătrat de 1.091 de euro, dovedindu-se a fi o alegere mai avantajoasă”, spune Adrian Erimescu. În prezent, pentru un astfel de apartament, cu o suprafaţă de 54 mp, vânzătorii cer în medie 60.000 de euro. În zone precum Girocului, Dacia, Circumvalaţiunii sau Tipografilor există oferte pentru apartamente cu două camere, confort 1, sub preţul mediu al pieţei. Zone bune, zone rele

Referitor la apartamentele cu trei camere, preţul mediu pe metrul pătrat cerut de vânzători a ajuns, în aprilie, la 1.023 de euro. O proprietate rezidenţială cu o suprafaţă medie de 73 mp poate fi găsită, în medie, pentru un preţ de 74.654 de euro. Pe piaţă există oferte garantate de agenţiile imobiliare sub acest preţ în zone precum Dâmboviţa, Girocului sau Lipovei. Şi preţurile apartamentelor cu patru camere au scăzut.

La sfârşitul lunii aprilie, metrul pătrat a coborât sub pragul de 1.100 de euro, atingând valoarea de 1.073 de euro. Preţul unui apartament cu patru camere cu o suprafaţă medie de 98 mp poate fi negociat pornind de la aproximativ 100.000 de euro. „Totuşi, apartamente mai ieftine din această categorie imobiliară pot fi găsite în zone bune ale oraşului, în Complex sau în Buziaşului”, spune Daniel Crainic, marketing manager la imobiliare. ro.

REVINE MODA Schimb de case

Schimburile de locuinţe, tranzacţii „uitate” de români de la mijlocul anilor ’90, par să fi revenit în forţă, iar agenţiile imobiliare îşi reconfigurează site-urile pentru a găzdui şi anunţuri de schimb de proprietăţi. „Primim din ce în ce mai multe cereri pentru crearea unei noi secţiuni în cadrul portalului, care să faciliteze prezentarea schimbului de locuinţe”, spune Adrian Erimescu.

„Până prin anii ’95-’97, schimburile erau la modă din lipsa banilor. Pensionarii renunţau la apartamente spaţioase pentru unele mai mici. La fel ca acum. Sunt foarte multe familii de vârsta a treia cu apartamente de 100-150 de metri pătraţi în centrul oraşului şi le schimbă cu apartamente mici. Mai primesc şi o diferenţă care îi ajută la traiul zilnic”, explică agentul imobiliar Puiu Bălan. „Chiar pe fondul reluării creditelor şi indiferent cât de mult ar scădea preţurile, piaţa nu se va debloca imediat.” Adrian Erimescu, director general imobiliare.ro