Hoţ din case în Belgia, prins pe aeroport

Un bărbat de 27 de ani, urmărit internaţional de poliţia din Belgia, pentru mai multe furturi, a fost reţinut miercuri pe Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara.

Tânărul era căutat după ce a spart o serie de locuinţe din Belgia, din care a furat tot ce-i cădea sub mână. Miercuri acesta se întorcea cu prada acasă, însă revenirea nu i-a fost cu noroc.

"Bărbatul a fost oprit pentru control, la intrarea în ţară, când a aterizat cu avionul care venea de la Londra. Cu această ocazie, s-a constatat că este căutat pentru a fi arestat în vederea predării în baza mandatului european de arestare", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mirela Drăghicioiu. Potrivit autorităţilor belgiene, se pare că hoţul acţiona aproape în fiecare zi, iar pentru mai multă mobiliatte fura obiecte mici de valoare. De regulă pleca cu bani şi bijuterii. Poliţiştii spun că o parte din banii şi bijuteriile sustrase erau trimise rudelor din România. Politistii timişoreni l-au reţinut, iar acum se află în arestul IPJ Timiş, urmând să fie prezentat instanţei de judecată, pentru confirmarea mandatului. Hoţul va fi apoi predate autirităţilor din Belgia, unde va fin judecat şi condamnat la închisoare pentru furt.