Un bărbat care a încercat să corupă o fată de 10 ani a fost săltat de polițiști. Individul are 30 de ani și tot ce și-a dorit a fost să o inițieze în viața de adult pe o fetiță din aceeași comună.
Atent, acesta și-a construit contextul. S-a împrietenit pe Facebook cu fetița, apoi, la momentul oportun, i-a propus să fie primul bărbat din viața ei.
La data de 10 februarie a.c., în urma cercetărilor efectuate polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au identificat și depistat un bărbat, de 30 de ani, din localitatea Peciu Nou, județul Timiș, bănuit de comiterea infracţiunilor de racolare de minori în scopuri sexuale şi coruperea sexuală a minorilor.
El a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
”În fapt, în data de 26 septembrie 2019, cel în cauză este bănuit că ar fi purtat discuţii în mediul virtual, cu o minoră, de 10 ani, căruia i-ar fi făcut propuneri indecente”, arată Poliția Timiș. Fetița i-a spus imediat mamei, iar aceasta a reclamat cazul la poliție. Până acum oamenii legii au strâns probe.
”Bărbatul de 30 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de racolarea de minori în scopuri sexuale și coruperea sexuală a minorilor, urmând ca în cursul zilei de azi să fie propus pentru luarea unei măsuri preventive.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale. Având în vedere că, astăzi este Ziua Siguranței pe Internet, recomandăm tuturor părinților să-și supravegheze îndeaproape copiii atunci când navigheză pe internet, deoarece aceștia pot deveni foarte usor ținta infractorilor”, au mai arătat polițiștii.