O anchetă de amploare e în plină desfășurare pentru a stabili cum a putu lua foc clădirea Primăriei din Pietroasa, județul Timiș. Focul a izbucnit în această dimineață. Cel puțin un birou a fost mistuit.
Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime, 1 echipaj SMURD, 2 autospeciale de serviciu și 17 angajați.
”Incendiul se manifesta violent la acoperișul primăriei pe o suprafață de aproximativ 250 mp și la o încăpere din cadrul acestea, precum și la acoperișul anexei unde se afla centrala termica și magazia de lemne. Au fost evacuate parțial o parte din bunurile primăriei, împreună cu alte documente”, transmite Elena Megherea, purtătoarea de cuvânt a ISU Timiș. Din primele constatări se pare că focul ar fi pornit de la efectul termic al curentului electric, adică din cauza anumitor aparate care, folosite necorespunzător, suprasolicitau rețeaua electrică.
Martorii evenimentului susțin că o serie de documente importante au fost distruse de flăcări. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime. Practic, întreaga clădire a fost afectată de incendiu, acoperișul fiind distrus în proporție de 90%. Au ars birourile și parte din arhive.