Timişoara: Statuia Ciumei are faţă nouă

Statuia "Sfânta Treime" din Piaţa Unirii, cunoscută şi drept "Statuia Ciumei" a fost reabilitată cu muncă voluntară. Lucrările au fost coordonate de unul din cei 4 specialişti în restaurarea petrei din România.

Soarele de aur străluceşte din nou în Piaţa Unirii din Timişoara în vârful monumentului Sfintei Treimi, acum spălat, curăţat de licheni, ciuperci şi supus unui minuţios proces de conservare, care îl face să arate ca nou. Schelele care au stat în jurul statuii timp de 2 luni, au fost date jos sătpămâna aceasta.

În urmă cu două luni o echipă de muncitori ai municipalităşii coordonată de restauratorul Ion Oprescu de la Muzeul Banatului au început conservarea preventive a monumentului. Potrivit specialistului, care este unul dintre cei 4 restauratori specialişti în piatră din România, lucrarea a beneficiat de un tratament special al pietrei. O atenţie deosebită s-a acordat părţii metalice a ei. Numai foiţa de aur cu care a fost acoperită aceasta a însemnat un cost de 7.000 de lei. "Pentru întreaga lucrare nu s-a plătit manoperă, a fost o muncă de voluntariat din partea întregii echipe, pentru oraşul nostru", a declarat restauratorul Ion Oprescu. Ion Oprescu a refăcut întregul ansamblu metalic al monumentului, cu soarele, porumbelul, coroana imperială şi celelalte elemente, care sunt toate acoperite cu foiţă de aur de 22 de carate. Partea metalică a "Sfintei Treimi" a fost destabilizată în anul 2004, când un balon cu aer cald care a fost ridicat din Piaţa Unirii în scopuri publicitare a agăţat statuia. Mai recent, aceasta a suferit şi de pe urma unei vijelii puternice, astfel că reabilitarea era imperativă, cu atât mai mult cu cât anul viitor, întreaga Piaţă a Unirii va intra în reabilitare.

Statuie dedicate morţilor de ciumă

Piatra de fundaţie a monumentului a fost pusă la 21 noiembrie 1740, sub supravegherea consilierului administraţiei locale de atunci, Johann Anton Deschan von Hannsen, care a fost şi iniţiatorul şi finanţatorul realizării monumentului. 
O a doua denumire, mai puţin cunoscută a Statuii Sfintei Treimi, este cea dată de locuitorii de etnie germană ai Timişoarei, şi anume aceea de "Pestsäule", în limba romană, numele înseamna "Coloana ciumei", şi se referă la scopul real pentru care a fost ridicat monumentul, şi anume acela de a aminti de "marea ciumă", care a lovit oraşul între anii 1738 si 1739, în urma căreia o şesime din locuitorii oraşului au murit.