Mai multe țări au început, de luni, o lentă și delicată operațiune de ieșire din izolare. Într-o Europă închisă de mai multe săptămâni, încă lovită de pandemie, dar nerăbdătoare să-și relanseze economia.
La ora actuală, continentul european plătește cel mai greu tribut virusului SARS-CoV-2, numărând aproape două treimi din cele 164.000 de decese înregistrate în întreaga lume.
Cifrele, desprinse parcă din statisticile celui de-al doilea Război Mondial, vorbesc de la sine. Italia numără 23.660 de morți, urmată de Spania (20.453), Franța (19.718) și Marea Britanie (16.060) potrivit unui ultim bilanț al pandemiei stabilit pe baza surselor oficiale.
Cu 135.000 de cazuri de infectare și aproximativ 4000 de decese, Germania, care a anunțat că epidemia este „sub control și gestionabilă” a început de luni redeschiderea unor activități de comerț cu alimente, librării, magazine auto, etc, măsuri ce vor fi aplicate diferit în cele 16 landuri. Însă multe altele rămân închise.
Pentru că situația este încă „fragilă”, a subliniat cancelarul Angela Merkel. Această primă etapă a unei strategii de ridicare treptată a măsurilor de izolare în Germania, locomotiva economică a Europei, este urmărită cu atenție de un întreg continent.
Miza este mare: relansarea progresivă a activităților, contracarerea tensiunilor în care trăiesc oamenii din cauza izolării, a se citi de fapt riscurilor unor explozii de nemulțumiri sociale, și în același timp prevenirea unei posibile reapariții a virusului. Dar și asigurarea viabilității sistemelor de sănătate suprasaturate în clipa de față.
Școlile și liceele germane se vor redeschide treptat ala 4 mai. Măsurile de distanțare socială în spațiul public rămân prelungite, iar purtarea măștii este „sfătuită puternic”.
Austria vecină a permis și ea redeschiderea prudentă a unor activități comerciale și a parcurilor publice, invitând populația să-și limiteze deplasările și să respecte pe deplin purtarea măștii și distanței dintre persoane.
Norvegia a început de luni să-și redeschidă creșele, primul pas dintr-o ridicare lentă și treptată a restricțiilor decretate la mijlocul lunii martie.
Totuși, unii părinți și-au exprimat temerile și - ca și în Danemarca, care a redeschis câteva școli - au lansat o campanie pe Facebook: „Copilul meu nu trebuie să fie un iepure de laborator pentru Covid-19”, în ciuda asigurărilor date de guvern.
Interdicția de a locui în reședințe secundare a fost de asemenea ridicată.