Statul cere în continuare TIMBRU DE MEDIU la înmatricularea maşinilor, deşi a fost declarat ILEGAL de UE

Cei care îşi înmatriculează o maşină continuă să plătească timbrul de mediu, deşi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că taxa este discriminatorie şi a obligat statul român să restituie banii astfel încasaţi.

„Timbrul de mediu se mai plăteşte încă la înmatricularea unei maşini, iar recuperarea sumei respective se face fie pe cale administrativă, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fie pe cale judecătorească, dacă contribuabilul dă statul în judecată”, a declarat ieri Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, potrivit Mediafax.

Practic, statul ne obligă să plătim o taxă, ca apoi să ne luptăm să ne recuperăm banii. 

Pe de altă parte, taxa de mediu este contestată la Curtea Constituţională. „Consider că eliminarea taxei de timbru este un dezastru pentru protecţia mediului. Ţara va fi invadată de maşini second hand. Însă trebuie schimbată forma actuală a acestei taxe, care a fost declarată discriminatorie de UE. Am propus ca taxa să fie inclusă în preţul combustibilului”, a declarat ministrul Mediului.

Cristiana Paşca Palmer a adăugat că sumele aferente taxei de mediu erau utilizate de Administraţia Fondului de Mediu pentru proiecte care au avut succes, cum ar fi Programul Rabla sau Casa Verde.

La data de 9 iunie 2016, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a emis o decizie prin care statul român este obligat să restituie şi timbrul de mediu (taxa auto în vigoare) pentru maşinile la mâna a doua, după ce şi celelalte trei forme ale taxei au fost declarate nelegale. Impactul bugetar estimat de Guvern este de 6,5 miliarde de lei.