In pelicula "Mai mult decat fictiune", agentul interpretat de Will Ferrell isi vede viata amenintata.
Ce-ai face daca ai auzi o voce in cap care-ti povesteste viata si de la care ai afla ca trebuie sa mori cat mai repede?
Este ceea ce i se intampla lui Harold Crick, personajul principal al filmului „Mai mult decat fictiune”/”Stranger than Fiction”, care va fi distribuit pe DVD miercurea viitoare impreuna cu „Evenimentul zilei”.
Filmul a fost realizat in 2006, de regizorul Marc Foster, si se bucura de interpretarile remarcabile ale unor actori de clasa: Will Ferrell, Maggie Gyllenhaal, Emma Thompson, Dustin Hoffman, Queen Latifah.
Harold Crick (Will Ferrell) este un om absolut banal, un tip destul de solitar, agent fiscal, care se ocupa cu recuperarea taxelor si a impozitelor, a carui viata e compusa din gesturi simple, pe care le repeta in fiecare zi intr-un mod identic. Astfel, incepe sa-si auda descrisa persoana, viata si aproape tot ceea ce face in momentul respectiv de o voce misterioasa feminina, intr-o maniera ingrijorator de detaliata. Vocea suna si rasuna in capul sau, e „auzita” numai de el, degeaba ridica ochii in sus ori ii interpeleaza ingrozit pe cei care-i stau alaturi. Sa fie Dumnezeu sau, pur si simplu, Harold Crick este bolnav psihic, banuiala care-i da peste cap tot programul cotidian si existenta zilnica?
Cursa intre viata si moarte
Acest personaj iesit din „Mantaua” gogoliana, un adevarat „om fara insusiri” in varianta americana, nu poate accepta situatia care-l scoate din tabieturile sale si devotiunea fata de munca. Convins ca nu este bolnav si dandu-si seama ca „vocea” spune de fapt o poveste literara, el apeleaza la ajutorul unui specialist in literatura, Jules Hilbert (interpretat de Dustin Hoffman). Grav este ca Harold a aflat de la vocea care-i spune povestea ca el trebuie neaparat sa moara la sfarsitul cartii, singura intrebare fiind doar cum.
Harold incepe o frumoasa poveste de dragoste cu una dintre „victimele” sale, ca agent fiscal, atragatoarea brutarita emancipata Ana Pascal (Maggie Gyllenhaal), si descopera treptat micile delicii ale vietii, de care nu se bucurase pana atunci, tocmai acum cand se pare ca trebuie s-o paraseasca.
Enigma se dezleaga cu totul intamplator, atunci cand Harold aude la televizor, in biroul profesorului Hilbert, vocea bine-cunoscuta. Ea apartine unei scriitoare, Karen Eiffel (interpretata de Emma Thompson), fosta de succes, care insa n-a mai scris nimic de zece ani.
Harold Crick este personajul principal al cartii la care lucreaza in prezent, „Viata si taxe”. Dupa cum ii spune Hilbert, regula in romanele lui Kay Eiffel este ca personajele principale sa fie omorate la sfarsit. Intr-o cursa contra cronometru, Harold incearca sa o gaseasca pe scriitoare si sa o convinga sa schimbe sfarsitul cartii. Sau nu?
MISTER
Realitatea si fictiunea se intersecteaza In filmul „Mai mult decat fictiune”, realitatea si fictiunea literara se intersecteaza intr-un mod admirabil ce aminteste de filmele pe scenariul lui Philip Kaufman - „Being John Malkovich”, „Adaptation”. Filmul poate fi inteles insa atat de cei aflati la curent cu ultimele teorii complicate din naratologie, cat si de spectatorul simplu, care va aprecia cel putin spumoasa parte de comedie romantica.
Scenaristul peliculei, Zach Helm, considera ca detaliile si aluziile intelectuale, micile „semne” pe care le-a presarat pe tot parcursul povestii, sunt o parte vitala in procesul scrierii scenariului. „„Stranger than Fiction” este pur si simplu o abstractiune - sa iei mecanismul povestirii si sa-l faci, de fapt, poveste. Este minunat ca putem sa invitam spectatorii sa participe emotional, nu doar in povestea care se scrie, ci si in cum se scrie povestea.”
GENEZA
In umbra lui Pirandello Inspiratia pentru „Mai mult decat fictiune” a venit atunci cand scenaristului Zach Helm, aflat in 2001 la varsta de 26 de ani, i-a trecut prin minte ideea ca un om este insotit zi si noapte de un narator neobosit pe care numai el il poate auzi. Helm i-a prezentat ideea producatorului Lindsay Doran, cu care deja colabora la un alt proiect, si, pe masura ce au discutat despre cea mai buna directie in care ar trebui indreptata povestirea, Helm a hotarat ca naratorul ar trebui sa-i spuna omului ca urmeaza sa moara. „Am vrut sa spun povestea unui om care isi descopera viata exact inainte sa o piarda”, declara Helm. „Este ceva poetic in modul in care ne intelegem locul in lume si sensul vietii, dar este mult mai dramatic totul atunci cand aceasta intelegere se petrece doar cu cateva zile inainte ca viata sa ia sfarsit.”
Producatoarea Doran a fost imediat incantata de ceea ce ea si Helm numeau atunci „Proiectul Naratorul”. Dupa o serie de discutii inflacarate intre Helm si Doran, detaliile povestii fantastice a lui Harold Crick au inceput sa iasa la iveala. Helm spune: „A fost grozav sa o am pe Lindsay ca muza”.
Helm considera ca scenariul scris de el se inscrie intr-o miscare postmoderna mai larga. „De la Pirandello la Brecht, Wilder, Stoppard, Woody Allen si Wes Anderson, asistam la dezvoltarea unui val in literatura dramatica, care implica constiinta de sine, aplecarea asupra realitatii si implicarea spectatorului”, spune Helm.