„Simo” și antrenorul belgian s-au înțeles în privința colaborării. Cei doi voi lucra pe o perioadă nedeterminată.
Simona Halep, locul 3 WTA, s-a decis în privința noului antrenor. Pentru a doua oară în carieră, constănțeanca va evolua sub îndrumarea unui belgian. În 2014, „Simo” a început să culeagă laurii tenisului la cel mai înal nivel, grație și lui Wim Fissette, an în care a bifat finala de la Roland Garros, semifinala la Wimbledon și finală la Turneul Campioanelor. În ultimii patru ani și jumătate, Halep a dominat circuitul WTA alături de australianul Darren Cahill, dar acum va începe o nouă etapă a carierei împreună cu antrenorul Thierry Van Cleemput (foto).
Încrezătoare în metodele lui Van Cleemput
Belgianul în vârstă de 51 de ani și tenismena noastră au ajuns la un numitor comun în privința colaborării, după doar o săptămână de pregătire.
Publicația belgiană „L’Avenir” a anunțat, ieri, că Simona a fost încântată de antrenamentele efectuate cu Van Cleemput și că a acceptat să lucreze permanent cu acesta, deși, inițial, cei doi conveniseră pentru o lună de probă. Publicația belgiană „L’Avenir” a anunțat, ieri, că Simona a fost încântată de antrenamentele efectuate cu Van Cleemput și că a acceptat să lucreze după ce, inițial, îi acordase o lună de probă o lună de probă. „A fost foarte bine, m-am antrenat bine. Am început colaborarea și o să lucrăm împreună. Sper să fie bine. E ceva nou, ceva diferit și nu o să fie ușor, dar am încredere că o să fie bine. Modul de antrenament este un pic diferit, personalitatea lui e puțin diferită, dar e o nouă provocare pentru mine și vom vedea cum o să fac față”, a declarat, ieri, Simona Halep. Cei doi s-au cunoscut la Australian Open, unde Halep a fost eliminată în „optimi”. Tot la Melbourne, Van Cleemput s-a despărțit de tenismenul David Goffin (locul 21 ATP/ Belgia).
Deține o afacere din vinuri
Acesta din urmă a mărturisit după despărțire că Thierry este un antrenor sincer şi nu se fereşte să spună lucrurilor pe nume atunci când ceva nu merge aşa cum ar trebui. „Thierry este foarte generos din orice punct de vedere, indiferent dacă trebuie să mă împingă de la spate sau să-mi transmită energie pe teren!”, a spus Goffin pentru rbtf.be. Thierry Van Cleemput face parte din aria selectă a antrenorilor din „Sportul Alb”. Și-a început cariera de antrenor din 1993 și, de-a lungul timpului, i-a antrenat pe Olivier Rochus (1993 - 1997), Steve Darcis (2011 - 2012) și David Goffin (2014 - ianuarie 2019), iar în perioada 2002 - 2005 a făcut parte din staff-ul Belgiei de Cupa Davis. Totodată, belgianul este căsătorit, are doi copii și deține o afacere din vinuri în țara de baștină.