Realitatea Media, deținătoarea licenței, nu a depus la dosarul de prelungire documentația completă.
Consiliul Național al Audiovizualului a decis să nu prelungească licența de emisie a postului The Money Channel, operat de Realitatea Media. Licența va expira la data de 25 aprilie.
Membrii CNA nu au prelungit licența deoarece Realitatea Media nu a depus la dosarul de prelungire documentația completă. Mai exact, la dosar se depune fie un certificat fiscal sau, dacă societatea este în insolvență (așa cum este cazul la Realitatea Media) trebuia depus un plan de reorganizare aprobat de instanță.
Postul The Money Channel și-a întrerupt emisia la data de 2 aprilie și notificase în acest sens Consiliul Național al Audiovizualului. Compania invocase că s-a făcut această întrerupere întrucât o nouă societate asigură serviciile de uplink (ridicarea semnalului la satelit).
Realitatea Media are acționari companiile Strategie Research Investments (86,5%), PSV Compay (7,5%), Sindicatul Național Petrom – Energie (5,4%), Global Video Media (0,5%), Toroipan Gheorghe, Luha Eugen și Bercea Florin cu câte 0,000000139%. Strategie Research Investments este deținut, cu părți egale, de Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru.