În acest weekend vor fi organizate alegeri europarlamentare, dar și pentru Parlamentul României, pentru ocuparea celor câteva locuri vacantate în ultima vreme din pricini de tot felul.
Deși s-a tot vorbit în primăvara acestui an despre „testul europarlamentarelor” privind o posibilă configurare a unei structuri politice a dreptei unite (scorurile diverselor formațiuni politice ar fi trebuit să fie cumva proporționale cu ponderea lor în viitoarea structură unită), campania electorală a fost mai degrabă ștearsă, apatică, lipsită de vlagă și nicio temă majoră legată de problematica europeană nu a devenit subiect serios de dezbatere în spațiul public. În afară de figurile de pe afișe, probabil nimeni nu știe ce opțiuni majore legate de politicile europene îi despart sau îi apropie pe candiații diverselor formațiuni politice angrenate în competiție. Practic partidele se vor baza pe mobilizarea electoratului propriu și pe puterea de convingere a primarilor din mediur rural de a scoate oamenii la vot. Aceasta înseamnă că actualele alegeri se vor înscrie în parametrii de participare la vot consacrați la scrutinurile din ultima vreme (cam 45 - 50% prezență la urne). Firește, toate lucrurile au relevanța lor, alegerile europarlamentare vor da o idee despre raportul de forțe (mai degrabă, de putere de organizare) din politica internă, dar este destul de clar că operațiunea de seducție a electoratului indecis, anunțată cu surle și trâmbițe de toate partidele politice, a eșuat destul de lamentabil.
Ca observator al scenei politice, eu, cel puțin, aștept cu sufletul la gură alegerile de la sfârșitul săptămânii dintr-un singur motiv: pentru a vedea rezultatul obținut de Daniel Funeriu în alegerile parlamentare parțiale într-un colegiu din Timișoara. Sunt curios să văd modul în care locuitorii unui oraș ca Timișoara, cu un spirit civic peste media României (nu întâmplător de acolo a izbucnit revolta care a dus la prăbușirea regimului lui Nicolae Ceaușescu), cu o mare deschidere spre lumea occidentală încă din anii comunismului (mai toți au rude, vecini, prieteni în Germania, au lucrat sau lucrează în Occident, se informează pe canale media în multiple limbi), cu un orgoliu local puțin supradimensionat, ajuns prilej de bășcălie (Banatu’ i fruncea) se raportează la un candidat de factură cu totul specială. Pentru că Daniel Funeriu este un om al locului (deși născut în județul Arad a copilărit la Timișoara și a făcut aici toată școala până la plecarea sa în Franța, în clasa a XI-a), care a făcut carieră în Occident (și-a dat doctoratul cu un laureat Nobel – Jean-Marie Lehn - și a condus colective de cercetare în Franța, SUA, Japonia și Germania), a fost cel mai performant ministru român din ultimii ani (a făcut Legea Educației, dată ca exemplu de reușită de către Comisia Europeană, a organizat primul bac corect de după căderea comunismului, a introdus clasa pregătitoare, a repus pe picioare învățământul profesional, după model german, a realizat clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, a făcut posibilă aducerea laserului de la Măgurele. Practic în numai trei ani de mandat la Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului a creat toate premisele pentru schimbarea din temelii a sistemului educațional românesc și racordarea sa la cele mai înalte standarde europene în domeniu.
La Timișoara, se vor confrunta electoral produsele tradiționale ale mașinăriilor de partid (PSD, PNL PDL, în primul rând, dar probabil și altele) și un brand politic major, precum Daniel Funeriu, cu bunele și cu relele. Pentru că, din câte am văzut pe internet, Daniel Funeriu și-a făcut o campanie de self made man politic, în consonananță cu întreaga sa carieră de om de știință, bazată pe o prezență aproape permanentă în stradă și contact direct cu alegătorii. Notorietatea din perioada în care a fost ministru, emisiunile de televiziune la care a participat sau în care au fost discutate acțiunile sale bune sau rele, vin perfect în întâmpinarea unei astfel de campanii outdoor. Una este când te oprește pe stradă un om pe care nu l-ai văzut în viața ta în carne și oase, eventual îi știi figura de pe afișe, și cu totul alta când dai nas în nas cu un ministru care a scris istorie (fie el și contestat de adversarii săi politici).
Care va fi rezultatul confruntării dintre mașinăriile de partid mai mult sau mai puțin performante și un candidat „providențial”? Habar n-am, dar ard de nerăbdare să aflu. În primul rând pentru că, la nivelul unui oraș orgolios și elitist ca Timișoara nu-mi pot imagina candidat mai bun decât Daniel Funeriu, susceptibil să scoată la vot electoratul indecis sau deziluzionat, care și-a pierdut încrederea în clasa politică și a renunțat la dreptul său de a alege. Va reuși Daniel Funeriu să scoată din apatie electoratul indecis, să-l mobilizeze pro sau contra prin simpla sa prezență în joc? Este o întrebare esențială, nu doar pentru Timișoara, ci pentru România. Dacă Timișoara nu iese din apatia electorală cu un asemenea candidat „ieșit din comun” este clar că pe termen scurt nu se prea întrevăd soluții pentru mobilizarea electoratului indecis. Dincolo de rezultatul propriu-zis, prezența la vot în colegiul în care va candida Daniel Funeriu va fi un indicator cât se poate de interesant.
Foarte relevant și plin de învățăminte se va dovedi rezultatul obținut de Daniel Funeriu și pentru Partidul Mișcarea Populară. Dacă scorul său va fi mai mic sau egal cu cel obținut de partid în alegerile europarlamentare se va putea trage o anumită concluzie. Dacă, însă, Daniel Funeriu va obține un scor mult mai bun decât al partidului, învățămintele vor fi cu totul altele. Mi-e și frică să mă gândesc cum ar fi dacă, de pildă, Daniel Funeriu ar obține la nivelul aceluiași colegiu electoral un scor dublu față de cel al Partidului Mișcarea Populară în alegerile europarlamentare. Este puțin probabil, dat fiind faptul că numele fostului ministru al educației figurează și pe acele liste (e drept, la poziția cinci), dar nu imposibil în condițiile unui vot, practic, uninominal cum este cel pentru Parlamentul României. Sau, dacă PMP și Daniel Funeriu vor obține împreună, inclusiv la europarlamentare, un scor net peste media pe țară a partidului.
Candidatura lui Daniel Funeriu este un experiment foarte interesant și relevant pentru cei interesați de strategiile de campanii electorale. O întâlnire între un candidat ieșit din normele tradiționale ale politicii românești și un electorat cu destule particularități care, de-a lungul ultimului sfert de secol, i-au făcut o reputație de imprevizibil (să luăm doar obstinația cu care a fost votat la Primăria Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, reprezentantul unui partid, PNȚCD, ieșit de mulți ani din orbita politicii care contează, bizare voturi date unor partide de stânga în pofida reputației sale de bastion inexpugnabil al dreptei). Ce poate ieși din această ciocnire, Daniel Funeriu – mașinării de partid – electorat timișorean, numai bunul Dumnezeu poate ști. Oricum, fiți cu ochii pe Timișoara.