Cercetătorii britanici au realizat un test de respiraţie cu o acurateţe de 85% în identificarea cancerelor de stomac şi esofag.
Anual sunt afectaţi aproximativ 16.000 de bărbaţi şi femei de efectele devastatoare a acestor tipuri de cancer, informează The Telegraph.
Atât cancerul de stomac, cât şi cancerul de esofag sunt deseori diagnosticate foarte târziu, ceea ce duce la scăderea şanselor de supravieţuire.Oamenii de știință speră că noul test de respirație va contribui la identificarea timpurie a acestor probleme grave de sănătate, fapt ce ar spori eficacitatea tratamentelor și salvarea vieților. De asemenea, se doreşte ca acest test să îi ajute pe medici, în scopul de a evita anumite investigaţii neplăcute pentru pacient şi mult mai costisitoare, precum endoscopia, ce presupune inserarea pe gât, până în stomac a unui endoscop flexibil.
„În acest moment, singurul mod în care poate fi diagnosticat cancerul esofagian sau gastric este prin endoscopie. Această metodă este scumpă, invazivă și prezintă unele riscuri de complicații. Un test de respirație poate fi folosit ca examinare non-invazivă, în primă fază, pentru reducerea numărului inutil de endoscopii”, a declarat dr. Sheraz Markar, unul dintre oamenii de știință de la Imperial College din Londra care au dezvoltat acest test.
Pentru a realiza acest studiu, au fost necesari 335 de pacienţi de la trei spitale din Londra, cărora li s-au luat date legate de respiraţie.Noul test măsoară parametrii a cinci substanţe din fiecare respiraţie.Acestea oferă indicii vitale și pot releva dacă cineva are cancer sau o leziune gastrică mai puțin gravă.
Rezultatele prezentate la Congresul European de Cancer din Amsterdam, au demonstrat că testul a avut rezultate pozitive la identificarea acelor pacienți care aveau cancer și nu s-au înregistrat diagnostice false.
În următorii trei ani, cercetătorii intenționează să desfășoare teste de mai mare amploare pe pacienți care nu au fost diagnosticați cu cancer.
De asemenea, echipa de oameni de știință lucrează la teste de respirație pentru depistarea și a altor tipuri de cancer, cum ar fi cel de vezică urinară sau de pancreas.