Terra Park, cel mai mare parc de distracţii din Capitală, situat în sectorul 6, a fost inaugurat astăzi. Acesta îşi va pune în funcţiune cele 30 de echipamente moderne pentru ca bucureştenii să se simtă bine. Printre invitaţii de seamă s-au numărat Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi şi primarul oraşului Chicago, Richard M. Daley.
UPDATE2. Intrarea se face pe baza unui card primit la intrare, cu puncte, ce pot fi folosite şi la restaurante şi la parcare. Încărcarea cardului cu un punct costă un leu, cu 50 de puncte -50 de lei, cu 80 de puncte - 70 de lei, iar cu 120 de puncte costă 100 de lei. Distracţiile pentru copii costă 5 puncte, cele destinate familiilor, 10 puncte, iar pentru distracţiile extreme se consumă 15 puncte. UPDATE1. Fosta gimnastă Nadia Comăneci a prezentat parcul. Elena Udrea Cristian Poteraş şi ceilalţi invitaţi au testat maşinuţele. UPDATE. La inaugurarea parcului au venit Elena Udrea, Ministrul Dezvoltării şi Turismului, primarul sectorului 6, Cristian Poteraş, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi şi Nadia Comăneci, precum şi fostul primar al oraşului Chicago, Richard M. Daley, cel care a condus metropola americană peste două decenii. Parcul este situat pe Bulevardul Timişoara nr. 8A şi are o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi. Printre vedetele Terra Park se numără Z Force Tower, platforma care se ridică la o înălţime de 53 m, popularul Rollercoaster, cu un traseu de 310 metri şi o înălţime maximă de rulare de 11 metri, precum şi Hydrolift-ul, toboganul de apă cu bărci, care permite coborârea de la o înălţime de 15 metri.
De asemenea, parcul va oferi distracţie pentru toate vârstele. Vor fi de asemenea, şi panoramice, bumper-cars, trenuleţe şi carusele. Investiţia se ridică la circa 25 de milioane de euro.
"Terra Park va funcţiona pe toată durata anului, mai puţin în lunile ianuarie şi februarie. În parc vom avea circa 120 de angajaţi, iar accesul se va face pe baza unor cartele magnetice", declara Doina Gânoe, directorul executive al Terra Park şi administratorul Rami Dacia, dezvoltatorul proiectului. <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/9h4Jddl5kwk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>