Indiferent că noul coronavirus, SARS-Cov-2, a fost „scăpat” mai mult sau mai puțin intenționat dintr-un laborator sau că „saltul” de la liliacul cu potcoavă la om a fost accidental, un lucru e cert- există forțe interesate să folosească această criză de sănătate pentru a-și impune agenda. Amintiți-vă de vorbele lui George Soros:” Ne aflăm într-un moment revoluționar, în care ceea ce ar fi fost imposibil sau chiar de neconceput în vremurile normale nu numai că a devenit posibil, dar poate și absolut necesar”.
Deși mulți analiști de renume internațional se grăbesc să anunțe de pe acum moartea globalismului sau cel puțin un recul al acestui proces, există unele elemente care arată că evoluția ar putea fi exact pe dos.
Într-un articol semnat pe site-ul The Strategic Culture Foundation, faimosul jurnalist Pepe Escobar vorbește despre cartea Tempetes Microbiennes (Furtuni Microbiene) semnată de Patrick Zylberman, profesor de Istorie a Sănătății din Paris.
De ce este acest eseu, apărut în 2013 la prestigioasa editură Gallimard, de cea mai mare actualitate în zilele noastre? Pentru că autorul demontează mecanismul prin care frica devine instrument de guvernare.
În opinia lui Patrick Zylberman, securitatea sănătății, până acum câteva decenii un domeniu aflat la marginea strategiilor politice, începe să apară în prim planul preocupărilor instituțiilor internaționale la începutul anilor 2000.
În 2005, OMS avertizează că noua gripă porcină ar putea provoca „50 de milioane de decese” în întreaga lume. „Teroarea sanitară” începea să devină instrument de guvernare.
Folosirea ei pe scară largă a început, însă, o dată cu pandemia Covid-19. Măsurile restrictive, care au aruncat milioane de oameni în șomaj (lovind serios în șansele lui Donald Trump de a fi reales președinte al SUA) se bazează pe modele matematice de tipul celor elaborate de Imperial College (Marea Britanie) la influența unor grupuri de presiune puternice, precum Forumul Economic Mondial (WEF) sau Conferința de Securitate de la Munchen.
Astfel de idei sunt, însă, mult mai vechi. Dr. Richard Hatchett, fost membru al Consiliului de Securitate Națională în timpul primei administrații Bush Jr., recomanda măsuri obligatorii de restrângere a libertății de mișcare pentru întreaga populație încă din 2001.
Hatchett conduce acum Coaliția pentru Epidemie-Preparare-Inovații (CEPI), o organizație foarte influentă, care coordonează investițiile globale în vaccinuri și se află în raporturi foarte bune cu Big Pharma.
De altfel, această Coaliție Epidemie-Preparare-Inovații este printre creierele din spatele Forumului Economic Mondial (WEF) , alături de Fundația Bill și Melinda Gates
Hatchett este cel care a calificat primul lupta împotriva Covid-19 ca un „război”. Terminologia - adoptată acum de toată lumea, de la americanul Trump la francezul Macron – îi face jocul. Pentru publicul larg, termenul folosit amintește de războiul global împotriva terorii anunțat în septembrie 2001 de Donald Rumsfeld.
Și pentru că tot a amintit acest nume, jurnalistul Pepe Escobar ne amintește că Donald Rumsfeld, ministrul apărării în timpul Administrației George W. Bush (2001-2006) a fost, firește cu totul întâmplător, și președintele gigantului biotehnologiei Gilead, despre care se discută mult în zilele noastre datorită medicamentului Remdesivir care poate fi folosit în tratamentul Covid-19.
Donald Rumsfeld mai are, însă, un rol în ceea ce se întâmplă în vremuri de pandemie. După 11 septembrie 2001, la Pentagon s-a discutat din ce în ce mai hotărrât despre estomparea distincției dintre militari și civili în contextul războiului cu terorismul.
În zilele noastre, această militarizare a întregii lumi - suntem în „război” și fiecare civil trebuie să stea acasă - ia forma a ceea ce Alexander Dugin a definit ca o „dictatură medico-militară”.
Grupul care încearcă să impună această politică este extrem de puternic în Statele Unite. Alături de Hatchett din “club” fac parte omniprezentul Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), conducerea Forumului Econoic Mondial, Robert Redfield, directorul american al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și, firește, Bill și Melinda Gates.
În numele luptei cu pandemia, opinia publică mondială va fi convinsă încet-încet să accepte supravegherea digitală integrală, care ne va fi prezentată ca monitorizare a sănătății.
Filosoful italian Giorgio Agamben spune că elitele au schimbat pur și simpluun drept într-o obligație. Cetățenii din Occident nu mai au dreptul la siguranța sănătății; acum sunt obligați din punct de vedere juridic să fie sănătoși. Aceasta este, pe scurt, esența biosecurității.
Oamenilor din întreaga lume li s-a băgat pe gât, fără nicio dezbatere politică, distanțarea socială, Iar aplicarea, scrie Agamben, ucide „orice activitate politică ”.
Mare atenție, însă, această distanțarea socială s-ar putea să nu fie o măsură temporară, ci un model politic în care relaționarea digitală înlocuiește interacțiunea umană, care este considerată „contagioasă”.
Problema majoră este că această „noăa paradigmă a biosecurității pretinde să-i fie sacrificat orice alt imperativ.”
Camerele de supraveghere cu recunoaștere facială, datele schimbate între furnizorii de internet și puterea centrală, împărțirea populației între cei care au virusul și cei care nu îl au, toate aceste instrumente au fost aplicate - cu succes - în China, în beneficiul sănătății publice. Iar aceaste victorii împotriva virusului și a libertăților cetățenești par argumente serioase pentru care masele înspăimântate ar putea sfârși prin a accepta fără crâcnire noul feudalism digital.