Şoc într-o familie din Timiş: unul dintre băieţi şi-a împuşcat fratele. Fiul în vârstă de 9 ani al unei familii din localitatea Ohaba Lungă l-a împuşcat pe fratele său mai mic, în vârstă de numai 7 ani.
Copilul a fost rănit grav, medicii spunând că a fost la un pas de moarte. Micuţul a fost nimerit în umăr, în coapsă şi în picior. Mai multe alice i s-au înfipt în corp. Norocul a fost că fratele mai mare a ratat zona capului ori inima, unde împuşcătura ar fi fost fatală.
Din primele cercetări ale poliţiei rezultă că amândoi fraţii au rămas singuri acasă după ce părinţii au plecat la camp să muncească. Deşi capul familiei este vânător cu acte în regulă, acesta nu s-a asigurat că la arma de vânătoare nu pot ajunge cei mici. El a închis puşca corespunzător, în cutia metalică dedicată. Nu a avut însă grijă să ascundă bine cheia cutiei. Imediat după ce adulţii au plecat, băiatul de 9 ani a luat puşca şi a început să se joace cu ea prin curte. A încărcat-o şi, din greşeală, când a tras fără o direcţie anume, l-a nimerit pe fratele lui mai mic.
Copilul a fost transportat la spitalul din Lugoj iar de acolo la Spitalul de Copii din Timişoara. Medicii spun că acum starea micuţului este stabilă.
Poliţia a deschis pe numele băiatului în vârstă de 9 ani dosar penal pentru uz de armă fără drept şi vătămare corporală. Tatăl copiilor nu va fi tras la răspundere pentru că, potrivit poliţiei, arma pe care acesta o deţine legal era păstrată corespunzător.