Terapie pentru dependenţe şi recuperare după divorţ

Terapie pentru dependenţe şi recuperare după divorţ

O clinică specializată în tratarea dependenţelor de jocuri de noroc sau alcool, dar şi în psihoterapie pentru copii a fost deschisă ieri.

Clinica privată de psihiatrie, psihoterapie şi dezvoltare personală PsyMotion inaugurată în Bucureşti îşi propune să trateze afecţiuni apărute în urma schimbării stilului de viaţă al românilor. Dependenţa de jocuri de noroc sau droguri, dar şi tulburările de comportament ale copiilor, cauzate de despărţirea părinţilor sau de integrarea dificilă în medii noi, sunt câteva dintre problemele pentru care se vor face terapii.

Faţă de alte cabinete şi clinici de psihiatrie, PsyMotion a fost creată astfel încât pacienţii să nu se simtă ca la doctor, ci ca la ei acasă. Pe jos sunt covoare ţărăneşti, canapelele sunt confortabile, iar deasupra unui pian aflat la intrare stau un ursuleţ şi o pălărie - un decor minimalist, o atmosferă caldă, plăcută. „Nu am vrut să fie ca la muzeu, ci ca la fiecare acasă“, spune Angi Ionescu, managerul clinicii. Aici vor lucra opt specialişti, antrenaţi fie în terapii pentru adulţi, fie în cele pentru copii.

Consiliere după operaţii estetice

Clinica dispune de patru cabinete, unul fiind dedicat terapiilor în grup, iar celelalte psihoterapiei şi psihanalizei. „Vom avea, de exemplu, terapii vocaţionale, dedicate femeilor care nu au lucrat niciodată, au trecut printr-un divorţ şi vor să îşi găsească un loc de muncă. Ele vor fi ajutate să îşi descopere punctele forte şi să se orienteze în carieră“, explică Angi Ionescu, managerul clinicii.

Alte terapii promovate de clinică sunt cele care le ajută pe femei să se recupereze în urma unui avort sau a unui divorţ, după ce au aflat un diagnostic dur, cum este cancerul, ori după ce au apelat la chirurgia plastică şi nu sunt satisfăcute de rezultat.

Terapii cu poveşti şi păpuşi, pentru micuţii cu probleme

Specialiştii sunt antrenaţi şi în terapiile care îi ajută pe părinţii care îngrijesc copii dependenţi de droguri, alcool ori jocuri de noroc sau copii afectaţi de boli genetice grave. „Pentru astfel de familii este foarte greu să depăşească anumite momente, şi în cele mai multe cazuri au nevoie de terapie“, explică managerul clinicii.

Tot pentru familii vor exista programe de terapie care îi includ pe micuţi.

„Sunt mulţi copii care au probleme de adaptare la grădinţă, la şcoală ori alţii care nu se simt bine cu bonele. Un semn că aceşti copii nu sunt bine este faptul că dezvoltă stres, devin agitaţi şi mofturoşi“, explică psihoterapeutul Raul Roşu, specializat în terapiile pentru copii. Părinţii nu trebuie să se teamă de astfel de terapii aplicate copiilor, deoarece, la „tratament“, se folosesc păpuşi şi poveşti. Mai pot fi ajutaţi copiii sau adolescenţii afectaţi de divorţul părinţilor, cei crescuţi de bunici, care au fost mult timp separaţi de mame, cei cu tulburări alimentare, ale somnului ori copiii cu sindrom Down.

Alte servicii de psihoterapie pot fi oferite cuplurilor care nu doresc să ajungă la divorţ sau organizaţiilor dornice să îşi consolideze echipele. Pentru afecţiunile mai grave, cum sunt dependenţele de alcool, droguri ori de jocuri de noroc, pacienţii vor lucra cu psihiatri şi vor beneficia de programe speciale, precum şi de tratament medicamentos, dacă va fi cazul.

Ne puteți urmări și pe Google News