Terapie cu animale de companie

Cei care aleg să-şi "complice" viaţa adoptând un câine sau o pisică au o sănătate mai bună şi un risc mai mic de a suferi din cauza problemelor psihice, susţin psihoterapeuţii.

Odată cu decizia de a adopta un animal, aşteptaţi-vă la schimbări semnificative în stilul de viaţă. Pentru un câine aveţi în vedere faptul că are nevoie de cel puţin două plimbări zilnice. Pisicile sunt mai puţin pretenţioase, însă părul pe care îl lasă în urmă trebuie strâns frecvent. Mai puţin pretenţioase sunt tarantulele sau iguanele, însă acestea au nevoie de condiţii speciale.

Câinii şi pisicile se pot dovedi însă terapeuţi de nădejde, aducând serioase beneficii asupra sănătăţii proprietarilor. E de notat şi faptul că unele studii au arătat că un copil care are animal de companie prezintă un risc mult mai mic de a avea probleme cu legea mai târziu în viaţă.

Câinii te păzesc de colesterol şi de tensiune

„Studiile pe tema relaţiei între om şi animalul de companie au arătat că, de exemplu, câinii reuşesc să reducă stăpânilor nivelul colesterolului şi al presiunii sângelui, iar pisicile scad riscul tulburărilor psihice. De asemenea, sunt cercetări care arată că animalele de companie ajută şi la reducerea alergiilor“, afirmă psihoterapeutul Anda Păcurar.

De multe ori, personalitatea stăpânului se proiectează asupra animalului. Între cei doi apare şi o învăţare prin imitare reciprocă. Există caracteristici legate de un minim dresaj pe care îl face fiecare deţinător: animalul este răsplătit atunci când face ce vrea stăpânul şi astfel ajunge să-i semene.

„Succesul pe care îl are terapia cu ajutorul animalelor asupra persoanelor vârstnice sau bolnave se datorează în primul rând legăturii emoţionale care se creează între om şi animal. Printre cei mai buni terapeuţi sunt câinii şi delfinii“, spune Anda Păcurar. Cei care caută senzaţii tari sau care vor să fie speciali cu orice preţ pot opta pentru un animal exotic precum o iguană sau chiar un şarpe. Mai mult, scorpionii sau tarantulele au devenit şi ele animale de companie, dar nu sunt recomandate în casele cu copii mici.

Alternative: broasca ţestoasă, hamsterul, peruşul

„Înainte de a cumpăra, de a adopta sau de a primi un animal, trebuie să ţineţi cont de timpul pe care îl aveţi la dispoziţie, de dimensiunile casei în care locuiţi şi de bugetul pe care îl puteţi aloca îngrijirii“, recomandă Valentin Răzvan Tănăsescu, şeful clinicii veterinare „Sanivet“. Dacă nu aveţi timp liber, broasca ţestoasă este animalul cel mai recomandat. Urmează apoi hamsterul, porcuş orul de Guineea sau peruşul, care nu necesită foarte multă îngrijire. Trebuie să aveţi grijă să aibă mâncare, să le schimbaţi apa la maximum două-trei zile şi să le asiguraţi curăţenia în cuşcă sau în colivie. Pisica necesită ceva mai mult timp, pentru că mai trebuie şi periată sau spălată (de două ori pe an, pentru că este un animal curat). Pentru un câine, dacă nu aveţi timp să îl scoateţi de cel puţin două ori pe zi din casă, mai bine renunţaţi la ideea de a-l avea în preajmă.

Pentru copii sunt recomandate rasele jucăuşe de câini, precum dog terrierul, goldenul sau boxerul. Pechinezul sau bichonul nu sunt iubitori de plimbă ri lungi, astfel sunt rase ideale pentru bătrâni sau pentru cei care nu au un parc în apropierea casei.

"Succesul pe care îl are terapia cu ajutorul animalelor asupra vârstnicilor sau bolnavilor se datorează legăturii emoţionale care se creează între om şi animal. Printre cei mai buni terapeuţi sunt câinii şi delfinii.", Anca Păcurar, psihoterapeut

LA ÎNCEPUT

Curăţenia după căţel, obligatorie şi nu prea

Igienizarea după câine este o obligaţie a proprietarilor de animale de companie în ţări din Vest, însă la noi e în stadiu incipient.

Spre exemplu, în Bucureşti se discută despre extinderea obligaţiei stăpânilor de animale de companie de a lăsa trotuarul şi aleile curate, însă această regulă există momentan doar în sectorul 1. Aici a fost adoptată o hotărâre de consiliu care a intrat în vigoare la începutul lunii noiembrie.

Posesorii de căţei din acest sector au avut la dispoziţie o lună pentru a se obişnui cu ideea, timp în care poliţiştii comunitari i-au informat prin parcuri despre decizia autorităţilor şi le-au împărţit gratuit materiale de igienizare. Posesorii de căţei din sectorul 1 mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a-şi procura echipamentul necesar igienizării trotuarelor „poluate“ de animalele lor.

Începând cu 15 decembrie, stăpânii vor risca amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei dacă, la plimbarea prin parc, nu vor avea în dotare mănuşă şi punguţă de plastic. Sancţiunea poate ajunge la 1.000 de lei în funcţie şi de alte „delicte“, cum ar fi plimbarea animalului fără lesă sau botniţă, în cazul câinilor de talie mare sau din rase considerate agresive.

HOTĂRÂRE DE CONSILIU. Poliţia comunitară din sectorul 1 va împărţi amenzi din 15 decembrie