Un bărbat de 40 de ani, tată a doi copii, a fost readus la viață, în mod miraculos.
Aceasta după ce inima i s-a oprit în urma unui atac de cord.
După ce metodele tradiționale de resuscitare nu au avut niciun efect, echipa de medici din Ankara, Turcia, care-l trata pe Bulent Sonmez a decis să apeleze la o terapie controversată, ce presupune inducerea hipotermiei. Astfel, Sonmez a fost băgat într-o cadă cu gheață, pentru a-i scădea temperatura corpului la 30 de grade Celsius și a fi, astfel, limitate efectele lipsei de oxigen asupra organelor.
După ce-au reușit să-i repornească inima, medicii i-au supravegheat ritmul cardiac, timp de 24 ore, și i-au readus, treptat, temperatura corpului în limita valorilor normale. Însă, bucuria familiei a fost umbrită de faptul că Bulent Sonmez și-a pierdut o parte din memorie. Astfel, din cauza lipsei prelungite de oxigen, Sonmez nu și-a mai recunoscut soția și copii.
La șase luni după accident, bărbatul încă mai are probleme cu memoria. "Pacientul pare să-și fi recăpătat mare parte din memorie. Nu există prea multe informații, în literatura de specialitate, despre efectele secundare ale tratamentulu. Rămâne încă o procedură controversată, dar în cazul acestui bărbat a fost, cu siguranță, salvarea sa", explică medicul Omer Zuthu, citat de The Mirror. "Aproape trecuse în lumea morților și medicii l-au salvat. E un miracol, chiar dacă și-a pierdut memoria", a mărturisit soția lui Bulent.