O echipă de oameni de ştiinţă au emis o teorie care ar putea schimba tot ce se cunoaşte despte existenţa vieţii pe Marte. Ei susţin că viaţa pe această planetă ar trebui căutată în interior şi nu la suprafaţă aşa cum s-a făcut până acum. pornind de la această teorie, NASA este sfătuiră de experţi să caute viaţă in interiorul planetei
Profesorul Joseph Michalski de la Universitatea din Hong Kong a declarat că doar pentru că oamenii trăiesc la suprafața planetei, asta nu înseamnă că pe alte planete este același caz, potrivit antena3.ro
Acesta explică că atunci când Marte era încă o planetă tânără, suprafața de atunci ar fi fost asemănătoare cu cea de pe Terra acum. De atunci însă planeta și-a pierdut câmpul magnetic, fiind astfel expusă la radiații și făcând viața la suprafață aproape imposibilă.
Viața ar fi putut fi deja existentă pe Marte înainte ca asta să se întâmple, iar apoi viața s-ar fi adaptat la mediul subteran.