În ultima vreme, adepții teoriei conspirației, foarte mulți și în România, susțin că seismul care a lovit Turcia și Siria este rezultatul unui experiment din cadrul programului HAARP.
Diana Șoșoacă, ”senatorul al României”, după cum îi place să spună, s-a folosit de tribuna Senatului pentru a expune o teorie a conspirației, care este propagată în ultima vreme pe rețelele de socializare.
“De trei ani trăim la nivel mondial o adevărată campanie de ucidere în masă, fie prin intermediul unor pretinse pandemii și nevoia iminentă de injectare cu vaccinuri netestate care omoară oameni, fie prin intermediul unor războaie care reduc numărul populației, dar repun pe alte făgașuri politica internațională, reașează polii de putere și modifică granițele. Până când am trăit să asistăm și la producerea de cutremure la comandă? În fapt, este un atac asupra Turciei din partea mai marilor lumii, cărora le-a displăcut total faptul că au fost puși la punct de Recep Tayyp Erdogan, președintele Turciei”, a trâmbițat Șoșoacă.
Turcia, pusă la punct pentru curajul ei
Mai departe, senatoarea Șoșoacă a mai spus că Turcia a fost pedepsită acum din cauza poziției ei, în ceea ce privește aderarea Suediei la NATO.
Nici poziția Turciei, care se visează o putere regională, mai ales în actual context geo politic, cu războiul dintre Rusia și Ucraina, nu a fost trecută cu de vedea de Diana Ivanovici Șoșoacă, senator al României.
”Mai mult, poziția acestuia de neutralitate și mediator în războiul ucraineano-rus a deranjat profund, mai ales că Turcia este a doua mare putere din punct de vedere militar în cadrul NATO. Poziția sa de a bloca aderarea Suediei la NATO, dar și discursul său la Davos, mai ales și gestul său de a pleca în mijlocul conferinței sfidându-l pe șvab, nu a rămas fără ecou în lumea dură și rece a conducătorilor lumii”, a mai spus Șoșoacă.
”Armele geologice utilizate în Turcia”
Senatoarea, aleasă pe listele AUR, a continuat să elucubreze despre faptul că zona unde s-a petrecut cutremurul a fost aleasă cu grijă, ”fiind atacată cu arme geologice”.
”Însă nimeni nu s-a gândit că va fi nevoie să moară oameni, atâția oameni și într-un mod atât de mișelesc și este doar un avertisment. Pentru că nu era zona cea mai populată a Turciei. 150 de replici ale unui cutremur devastator, al doilea mai mare ca primul fără existența unui focar, zona fiind stimulată artificial, armele geologice existând de foarte mult timp, folosindu-se până acum fără a cauza foarte multe victime, probabil pentru experimente. Acum a fost pusă în practică”, a mai spus senatoarea.
Programul HAARP studiază ionosfera, nu geofizica pământului
Adepții teoriei conspirației susțin, printre care și Șoșoacă, susțin că seria de cutremure din Turcia, a fost provocată de un program american, botezat HAARP.
Numai că, acest program a fost conceput pentru a studia ionosfera și nu straturile de fricțiune ale pâmântului sau faliile tectonice, care produs cutremure catastrofale.
”Alea fiind niște antene pentru studiat ionosfera și efectele radiațiilor și alte lucruri de genul ăsta. Cum, cum să crezi așa ceva, frate?”, s-a întrebat retoric un internaut.