Banca Naţională a României (BNR) urmează să primească spre aprobare noile nominalizări în legătură cu noua conducere CEC Bank. Schimbarea conducerii celei de-a şaptea bănci din România a fost propusă de ministerul Finanţelor şi votată în AGA
După plecarea lui Laurenţiu Mitrache, conducerea băncii a fost preluată de Bogdan Neacşu, cel care preluase poziţia de CEO interimar a fost nominalizat pentru funcţia de CEO.
De asemenea, vicepreşedintele Mihaela Popa a preluat poziţia de prim-vicepreşedinte, deţinută anterior de Bogdan Neacşu, iar Cătălin Pârvu fostul prim-vicepreşedinte Piraeus Bank/First Bank, a fost propus pentru funcţia de vicepreşedinte.
Cătălin Pârvu a lucrat la Piraeus Bank mai bine de zece ani, dar după venirea americanilor de la J.C Flowers şi-a pierdut poziţia în cadrul amplului proces de restructurare, care înseamnă închiderea mai multor sucursale şi reduceri de personal.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al CEC Bank este Valentin Mavrodin, secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi şeful Trezoreriei statului.