Directorul SIE,Teodor Meleşcanu, afirmă că Ucraina este cel mai important partener al României în zonă, pe teme de securitate. Iar despre atitudinea controversată a politicienilor români faţă de situaţia din Ucraina „ar trebui să avem poziţii naţionale atunci când e vorba de interese naţionale fundamentale şi nu poziţii de partid sau de tip ideologic”.
„Sprijinul ferm pentru asigurarea statalităţii, independenţei şi integrităţii Ucrainei este un element esenţial pentru securitatea noastră pe viitor, în această zonă”, a declarat Teodor Meleşcanu la o dezbatere a Universităţii Andrei Şaguna din Constanţa unde a susţinut o alocaţiune despe „Marea Neagră-riscuri, ameninţări, oprtunităţi”. Exprimând puncte de vedere personale, profesorul Teodor Meleşcanu a arătat că „Ucraina este cel mai important partener al României în zonă, pe teme de securitate. Gândiţi-vă că este pentru prima oară când România nu se mai învecinează cu Rusia. Este un lucru extrem de important şi interesul nostru cel mai mare este ca lucrurile să rămână aşa”.
„Ne interesează un vecin stabil”
Iar din punctul de vedere al României, „ne interesează în cel mai înalt grad să avem un vecin stabil, prosper din punct de vedere economic, care să fie capabil să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în ţara lui şi care să exprime cu adevărat voinţa cetăţenilor”. Directorul SIE nu ştie ce se va întâmpla în Ucraina afirmând că toate „speculaţiile” sunt strict, sub semnul unui război de imagine, văzut la televizor. „Oricum dacă evoluţia va fi negativă în Ucraina, ne va afecta şi pe noi. De aia vă spun că e extrem de important şi de aia se şi explică rigoarea şi insistenţa cu care ne pronunţăm pentru asigurarea independenţei, statalităţii şi unităţii statului ucrainean”.
„Declaraţiile politice despre Ucraina sunt legate de campania electorală”
Teodor Meleşcanu nu a dorit să comenteze războiul declaraţiilor dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta precum şi atitudinea diferită a politicienilor faţă de situaţia tensionată din Ucraina. „Când eşti de pe poziţia în care mă aflu eu, nu am nici dreptul să critic, nici dreptul să spun ce ar trebui să facă. Eu am o singură obligaţie foarte clară, să ofer toate informaţiile decidentului politic, ca el să adopte deciziile în cunoştinţă de cauză. Care sunt deciziile pe care le adoptă, este apanajul său. De aia este politician” a declarat pentru EVZ directorul SIE. Toate declaraţiile politice, pe diverse teme, ar fi strâns legate de campania electorală. „Conducerea politică reacţionează pe două coordonate. În primul rând îi interesează ce crede electoratul. Deci un politician trebuie să pornească în primul rând de la ce işi doreşte electoratul. Şi în al doilea rând porneşte de la ceea ce are ca informaţii de la organele de specialitate în legătură cu posibilele evoluţii, tendinţe şi ce să facă. Dar decizia este a politicianului”.
„Când e vorba de interese fundamentale trebuie să avem poziţii naţionale şi nu poziţii de partid”
Când este vorba de teme fundamentale, cum este cea a Ucrainei, poziţia lui Teodor Meleşcanu este fermă. „Eu personal am fost întotdeauna avocatul ideii că aici ar trebui să avem poziţii naţionale atunci când e vorba de interese naţionale fundamentale şi nu neapărat de poziţii de partid sau de tip ideologic. Cred că este chestiune păguboasă să avem, chiar în timpul unei campanii electorale, nişte zone de interes fundamental care să facă obiectul unor atacuri. În rest, sigur, e campanie, fiecare îl înjură pe celălalt. Dar două lucruri, nu mă ating deinteresele fundamentale ale României şi doi, după ce se încheie campania electorală, haideţi să ne ocupăm puţin şi de administrarea ţării. Că altfel, din campanie în campanie, cam greu să supravieţuim”.
Teodor Meleşcanu, Doctor Honoris Causa al Universităţii Andrei Şaguna
Directorul SIE, prof.univ. dr. Teodor Meleşcanu, a fost prezent ieri după amiază la Constanţa unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii” Andrei Şaguna”. Promoţia de anul trecut a Facultăţii de Drept şi Ştiinţele Comunicării, unde Teodor Meleşcanu a susţinut cursuri, îi poartă numele.