Teodor Baconschi: "Sper ca patriotismul dlui Marga să-şi revină din comă"

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi taxează drept "o enormitate" recenta declarație a lui Andrei Marga privind oportunitatea de a-l suspenda pe președintele Traian Băsescu.

"Poţi face asemenea afirmaţii ca membru al Opoziţiei (cu titlu de declaraţie politică parlamentară), ca votant al unui partid (ieşit la o bere) sau ca bunic la gura sobei, dacă nepoţii au răbdare să-ţi mai asculte poveştile. NU ai însă dreptul de a debita o asemenea prăpastie ca ministru de Externe în funcţie. Pentru că tot ce spui în această calitate e perceput de opinia publică internaţională ca afirmaţie statală, respectiv ca poziţie oficială a României", afirmă Baconschi într-un comunicat de presă. Acesta spune că declarația, făcută de actualul ministru într-un interviu acordat cotidianului România Liberă, "transmite în toată lumea următorul semnal: după ce au schimbat două guverne în trei luni, politicienii din această ţară au de gând să completeze haosul printr-o criză constituţională şi instituţională prelungită". "E clar că, pus în faţa unei asemenea perspective, investitorul străin se reorientează, guvernele mai puţin favorabile României apasă pe acceleraţie, iar partenerii noştri din UE şi NATO se pregătesc să pună România pe lista ţărilor cu probleme durabile". , mai spune prim-vicepreședintele PDL. Baconschi îi atrage atenția lui Marga că, atâta timp cât deţine portofoliul Externelor, "nu are voie să-şi ia mandatul de la tandemul Crin Antonescu-Dan Voiculescu". "Sper ca patriotismul dlui Marga să-şi revină din comă. Domnia sa are datoria de a se comporta responsabil nu doar în zilele când e bine dispus, ci în fiecare secundă a exercitării funcţiei de şef al diplomaţiei. Nu-i cerem mai mult, dar nu putem accepta mai puţin", încheie democrat-liberalul. CITIȚI ȘI:

  • Marga: Suspendarea lui Băsescu va avea efecte benefice în repunerea în mişcare a energiilor ţării
  • Andrei Marga, ironizat în Der Spiegel