Teo Trandafir recomandă o băutură-minune. Previne cancerul şi alte boli grave şi costă o nimica toată

Există numeroase beneficii ale acestei băuturi-medicament, putând avea efecte miraculoase asupra sănătaţii corpului tau.

Acest remediu este extrem de eficient pentru tratamentul şi prevenirea congestiei arterelor, reglementarea cantităţii de grăsimi din sânge, eliminarea oboselii cronice, prevenirea şi tratamentul infecţiilor din organism, tratamentul răcelilor, întărirea sistemului imunitar, curăţarea enzimelor hepatice.

Ingredientele necesare pentru pregătirea acestui medicament natural sunt:

4 capatani de usturoi

4 lamai cu coaja

o radacina de ghimbir (aproximativ 3-4cm)

2 litri de apa plata

 

Acest remediu natural previne apariţia radicalilor liberi în organism, ce cauzează apariţia unora dintre cele mai grave boli cum sunt diabetul, cancerul şi bolile de inimă.

Se spală lămâile bine şi se taie in bucăţi. Curăţaţi usturoiul şi împreună cu lamâile şi ghimbirul se amestecă într-un blender.

Dupa ce s-au amestecat bine, întregul conţinut se transferă într-un recipient peste care se toarna cei 2 litri de apă. Acest amestec se pune la foc mic până când se încalzeste puţin (10 minute) amestecând încontinuu. Swe răceşte, se păstrează la frigider şi se bea câte un pahar de 150-200 de ml în fiecare zi, cu 2 ore înainte de masă sau dimineaţa pe stomacul gol, scrie www.ccplus.ro

Despre acestă băutură, Teo Trandafir, prezentatoarea show-ului „Teo” de la kanal D spune că merită „de pus în practică”, a scris vedeta pe Facebook.