Teo Trandafir, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de televiziune de la noi, câștigă bani frumoși din cariera pe care o are. S-a tot speculat pe marginea salariului pe care vedeta îl încasează lunar, însă până acum nicio informație nu a fost confirmată oficial.
Teo Trandafir a dezvăluit câți bani câștiga pe vremea când de-abia făcea primii pași în lumea televiziunii.
Vedeta a povestit pentru Libertatea.ro că primii bani pe care i-a primit în plic i-au provocat sentimente puternice.
„Îmi aduc aminte de o perioadă în care aveam salariul de 2.000 de lei, o vreme când această sumă nu era mare lucru. Doar că eram plătită în banconte mici și, la final de lună, primeam banii în plic, alături de fluturașul de salariu. Aveam senzația că am câștigat considerabil. Într-o bună zi, m-au plătit în bancnote mari, aceeași sumă. Patru bancnote. M-am speriat îngrozitor și țin minte că am plâns. Pentru mine a fost o lovitură fantastică. Nu înțelegeam la vârsta aceea că valoarea banilor nu stă în greutatea plicului” a declarat Teo Trandafir.
Prezentatoarea ai povestit ce a făcut cu primii bani pe care i-a câștigat din televiziune
„In anul 1990 am castigat primii bani, au fost primii mei bani, din primul salariu. Tin minte ca mi-am cumparat ciocolata in forma de Mos Craciun, imbracat in staniol. Am plans si am mancat-o departe de ochii lumii. Eram fericita ca am castigat primii mei bani. La acea vreme, vindeam bilete de odihna si tratament. Inainte de asta, vandusem sticlarie, acum treceam la alt nivel. Se intampla in timpul facultatii. Dupa Revolutie, studentii la zi au avut voie sa se angajeze, inainte de ’89, conform legii, nu puteai sa fii si angajat, si student. Primul lucru pe care l-am facut dupa Revolutie a fost sa ma angajez”, a povestit Teo Trandafir.