Simona Halep va participa, săptămâna viitoare, la turneul de la Sankt Petersburg, în calitate de principală favorită. Constănțeanca ar putea să o înfrunte pe Monica Niculescu.
Simona Halep (locul 4 WTA) va debuta, săptămâna viitoare, în cadrul turneului de la Sankt Petersburg (Rusia). Românca este principala favorită a competiției și nu va evolua în primul tur, urmând să intre direct în faza a doua. Aici, Halep ar putea să evolueze împotriva Monicăi Niculescu, aflată pe poziția a 32-a în ierarhia mondială. Niculescu va juca, în primul tur, împotriva Anei Konjuh (Croația, locul 36 WTA). În funcție de rezultate, la Sankt Petersburg, Simona Halep ar putea să mai dea peste Belinda Bencic, Venus Williams, Roberta Vinci, Dominika Cibulkova sau Svetlana Kuznețova. De asemenea, Irina Begu va înfrunta în primul tur o jucătoare venită din calificări.