În anul 2011 specialiştii în securitatea infrastructurilor IT vor trebui să facă faţă noilor provocări din domeniu, în special celor venite din partea hackerilor. Pe parcursul anului 2010, experţii de la Panda Labs spun că au fost lansate peste 20 de milioane de tulpini ale unor viruşi noi.
Cele mai frecvente ameninţări previzionate pentru anul viitor sunt atacurile infracţionale dar şi infrastructurile depăşite din punct de vedere tehnologic sau un mediu legal mai aspru.
"Windows 7 influenţează dezvoltarea de malware. Aşa cum am precizat şi anul trecut, vor trece cel puţin doi ani până când vom vedea proliferarea ameninţărilor concepute special pentru Windows 7. În 2010 am observat începutul orientărilor în această direcţie şi estimăm că şi în 2011 vor creşte noile cazuri de malware care ţintesc utilizatorii acestui sistem de operare", afirmă oficialii Panda Labs. Noi forme de ameninţare Hackerii vor dezvolta forme mai avansate de atacuri, care să reziste mai bine în timp şi, pe lângă furtul de date, să obţină controlul infrastructurilor IT, folosind drept instrumente automatizarea şi transmiterea virală.
Totodată, securitatea este şi mai ameninţată de comportamentul angajaţilor astfel că politicile interne ineficiente şi tehnologia depăşită pot duce la erori umane, ce facilitează pierderea de date şi vulnerabilitatea infrastructurii.
"Cyber-criminalitatea directă va creşte simţitor. Din acest motiv, managerii IT vor fi mai preocupaţi de identificarea de noi aplicaţii daunătoare şi de soluţii", precizează cei de la DNA Solutions. Smartphone-urile, noua ţintă Totodată, o altă provocare ar putea fi reprezentată de virusarea platformelor mobile care devin din ce în ce mai folosite la nivel mondial. Dacă până acum acestea au fost ignorate, în viitorul apropiat dispozitivele mobile de tip smartphone vor deveni extrem de vulnerabile.
Schimbul de date prin intermediul telefoanelor, spun cei de la DNA Solutions, va fi o ţintă uşoară a hackerilor.
Deşi acum nu i se dă importanţă prea mare, rezultatele unor astfel de colaborări au fost vizibile. Vorbim aici despre gruparea hackerilor, care de acum încolo nu vor mai acţiona individual, ci sub forma unor grupuri foarte puternice.
Odată cu creşterea în număr a reţelelor de socializare dar şi a utilizatorilor acestora, dezvoltatorii lor vor trebui să aibă o mai mare grijă de confidenţialitatea datelor utilizatorilor. Vor trebui să prevină atacurile. Stuxnet, virusul anului Unul dintre cei mai periculoşi viruşi care a apărut în ultima perioadă este Stuxnet.
"Acest program periculos nu a fost creat pentru a fura bani, a trimite mesaje spam sau a fura date personale, ci pentru a sabota întreprinderi de producţie, pentru a distruge sisteme industriale. Constat că acesta este începutul unei noi ere. Anii '90 au fost marcaţi de vandalism cibernetic, anii 2000 au însemnat deceniul infracţionalităţii cibernetice, iar acum ne apropiem de terorism şi războaie cibernetice", spunea, în toamnă, unul din oficialii Kaspersky Lab.
Potrivit inginerilor IT de la Kaspersky, scopul principal al lui Stuxnet nu era spionajul sistemelor infectate, ci acela de a iniţia o acţiune de sabotaj. Acesta este virusul cu ajutorul căruia s-a sabotat o centrală nucleară din Iran.