Temperaturile cresc în ritm alert. Cum va fi vremea pe 24 iunie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru joi, 24 iunie. Vremea va fi extrem de călduroasă. Valorile termice se vor situa, pe timpul zilei, între 35 și 41 de grade.

În dimineața zilei de 24 iunie, în unele zone din România se va semnala ceață. În prima parte a zilei, cerul va fi mai mult senin. După-masă, cerul va variabil și va prezenta înnorări, cu precădere în partea de est și sud-est a țării. În județele din aceste teritorii se vor semnala averse cu caracter torențial însoțite de descărcări electrice, condiții de grindină și vijelii.

În partea de vest a țării, în special în Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş, temperaturile vor fi foarte ridicate. Valorile termice se vor situa între 35 și 41 de grade. Disconfortul termic va depăși pragul de 80 de unități.