Meteorologii avertizează asupra sosirii celui de-al doilea val de caniculă în această vară, cu temperaturi care vor atinge 36 de grade Celsius la umbră. Pe lângă căldura intensă, se prevăd și perioade de ploi torențiale, însoțite de vijelii și grindină.
În prezent, 13 județe se află sub avertizare de Cod galben. Florinela Georgescu, director executiv ANM, a vorbit despre ce ne așteaptă și despre cupolele de căldură prezente în SUA și Mexic, care au făcut ca în unele zone temperaturile să crească până la 50 de grade Celsius și care pot fi observate și în Europa.
Vor fi 36 de grade Celsius la umbră
„Într-adevăr, continuăm cu o perioadă destul de lungă deja cu instabilitate atmosferică. Pe de altă parte, luna mai, iunie, și prima parte a lunii iulie reprezintă perioada din an în care de regulă plouă cel mai mult.
Poate o deosebire față de anii trecuți, cum spuneam, această perioadă este acum destul de îndelungată. Continuăm cu avertizările vizând instabilitatea atmosferică în această seară. Carpații Orientali, partea de sud a Moldovei, Dobrogea sunt zonele cele mai vizate”, a spus meteorologul.
De marți se așteptă însă un nou interval cu ploi abundente care să acopere mare parte a țării, dar aceste fenomene de instabilitate vor fi prezente și miercuri, joi și vineri.
„Pe weekend tot așa, cu reprize de instabilitate, dar sperăm pe arii ceva mai restrânse. În același timp, avem temperaturi din ce în ce mai ridicate pe partea de sud-est a teritoriului, unde disconfortul termic va fi accentuat”, a adăugat Florinela Georgescu.
Cupolele de căldură topesc SUA și America Latină
Meteorologul a adus în discuție fenomenul cupolelor de căldură, care are loc în prezent pe continentul american. Acest fenomen se caracterizează prin persistența unui sistem atmosferic înalt de presiune, care determină temperaturi extreme și condiții de căldură intensă într-o anumită regiune geografică.
„Ce se întâmplă în Europa are un mecanism puțin diferit față de ce se întâmplă deasupra continentelor americane. Aș spune că ceea ce se petrece deja în America Latină și în partea de sud a Statelor Unite poate fi considerat o consecință a reactivării El Nino.
Știm că atunci când apele Oceanului Pacific tropical sunt mai calde decât normal, tendința este ca în unele zone ale planetei temperaturile să fie excedentare, de asemenea precipitațiile excedentare în unele țări și din contră, lipsă de precipitații în altele. Deci are o influență mai directă asupra celor regiuni, pe când Europa e departe de acest fenomen și influența e mai puțin accentuată”, a explicat ea.
Meteorologul ANM a spus că un aspect de interes este faptul că, în contextul schimbărilor climatice, valurile de căldură devin din ce în ce mai frecvente și apar tot mai devreme. S-ar putea spune că, din această perspectivă, Europa a avut noroc puțin în comparație cu anul trecut.
Marile orașe influențează creșterea temperaturilor
Florinela Georgescu a mai explicat că marile orașe din țară vor fi cele mai afectată de temperaturile ridicate, având în vedere că ele influențează valoarea din termometre.
„Marile orașe categoric influențează evoluția regimului temperaturilor, de regulă în perioadele cu caniculă în orașele mari diferența de temperatură între noapte și zi este una mai puțin marcantă, deci efectul este mult mai greu de suportat.
Trebuie să urmărim cu atenție cum această cupolă de căldură accentuată deasupra orașelor mari influențează și regimul precipitațiilor, pentru că în funcție de perioada din zi în care sistemele noroase se apropie de orașul respectiv, ploile pot fi mai intense sau din contră, se pot stinge. Vedem asta și în jurul Bucureștiului”, a explicat meteorologul la digi24.