Temele pentru acasă sunt utile, dar stresante, monotone și dificile

Ministerul Educației Naționale și Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei au organizat în perioada 7 - 20 noiembrie o consultare publică, la nivel național, privind rolul temelor pentru acasă.

Au participat, completând integral un chestionar on-line, 70.952 de actori din învățământul preuniversitar, dintre care 27.383 părinți (84% - mame), 32.786 de elevi și 10.783 de cadre didactice din toate județele țări. Conform studiului, temele pentru acasă sunt considerate utile și necesare pentru îmbunătățirea învățării de cei mai mulți dintre respondenți. Cu toate acestea, se constată o preponderență a temelor repetitive, monotone și dificile, care întăresc ceea ce s-a predat la clasă. Profesorii se centrează pe explicarea sarcinilor și pe feedback-ul frontal, în timp ce elevii și părinții își doresc teme diferențiate, provocatoare, pe care să le rezolve creativ și eventual în echipă.

Elevii au nevoie de ajutor

Pe de altă parte, 75-80% dintre elevii şi părinții care au completat chestionarele consideră că temele sunt adesea prea obositoare și prea multe și că acestea consumă o mare parte din timpul liber. Un alt efect negativ face referire la faptul că temele pentru acasă conduc la neliniște, îngrijorare sau stres. Această afirmație este susținută cu prioritate de către părinți (70,7%) şi de către elevi (67,8%), în ponderi mai ample la liceu şi la gimnaziu, unde şi complexitatea temelor este mai mare. În același timp, aproape 80% dintre părinți afirmă că elevii au nevoie de sprijin în rezolvarea temelor. De asemenea, la nivel general, ponderea elevilor care susțin efectele pozitive ale temelor este mai mare în rândul fetelor, comparativ cu băieții. Totodată, mai mult de jumătate dintre profesori declară că nu dau teme pentru vacanță.