SELECŢIE. Lungmetrajele despre puştani abuzaţi timoraţi, cu relaţii conflictuale cu adulţii constituie nota dominantă a primei jumătăţi a Cannes-ului din 2011.
Lupta pentru supremaţia în interiorul acestui sub-gen se dă la Cannes între "We Need to Talk about Kevin" şi "Le gamin au velo", iar la capitolul complexitate, câştigă lungmetrajul regizat de Lynne Ramsay în defavoarea celui realizat de Jean-Pierre şi Luc Dardenne.
Cel dintâi este o adaptare neconvenţională a unui best-seller de Lionel Shriver; de altminteri nici nu putea fi vorba de o transpunere ortodoxă, căci structura cărţii se articulează dintr-o succesiune de scrisori ale Evei Khatchadourian (Tilda Swinton în film) şi ale tatălui fiului ei, Franklin (John C Reilly), ambii încercând să elucideze implicarea lui Kevin (Ezra Miller) într-un masacru de la liceul acestuia. Ramsay alege să se bazeze pe două fire narative cu progresii paralele pe care le alternează meticulos: primul e viaţa Evei din prezent, cel de-al doilea, amintirile ei despre cum şi-a adus pe lume fiul şi relaţiile din interiorul familiei până la momentul tragediei.
Subiectul care i-a dat pe tavă filmului eticheta de "controversat" - masacrul – de-abia apare pe ecran. În centru este dinamica relaţiei dintre mamă şi fiu, tatăl rămânând în fundal. Ramsay reuşeşte, bizuindu-se nu puţin pe forţa lui Swinton şi a lui Miller - un portret percutant al unei relaţii reci şi agresive de ambele părţi din care momentele de tandreţe sunt cvasi-absente, fără a-şi aborda vreodată frontal subiectul. "We Need to Talk about Kevin" este o dramă pursânge, extrem de bine construită dramaturgic, cu un lirism rezervat al imaginii şi o excelentă compoziţie a cadrelor.
Bicicleta, bat-o vina
Lungmetrajul fraţilor Dardenne are drept protagonist, ca de obicei, un personaj necomunicativ, marginal şi lipsit de apărare. Cyril (Thomas Doret) are un singur scop: să îşi regăsească tatăl (Jérémie Renier) care s-a mutat în alt oraş şi l-a abandonat într-un orfelinat. În încercările lui de a-l descoperi şi de a-şi recupera bicicleta o întâlneşte din întâmplare pe Samantha (Cécile de France). Pentru ea e dragoste la prima vedere: îi recuperează bicicleta, îl ia acasă în weekend-uri şi îl ajută în demersul de a-şi regăsi tatăl. Numai că Cyril nu mai ştie să recunoască afecţiunea şi musteşte de furie: e pregătit să facă absolut orice pentru a-şi recâştiga tatăl.
Dardenne este un brand în sine la Cannes, iar "Le gamin au velo", fără a fi un film slab, nu se numără printre cele mai reuşite ale fraţilor, cu atât mai mult cu cât ei au o lungă istorie în acest sub-gen. Povestea are unele răsturnări de situaţii forţate şi lungmetrajul este marcat de scăderi de tensiune. Funcţionează ca studiu de personaj în cheia clasică Dardenne - ţi se refuză orice explicaţie psihologică: Cécile de France a fost aleasă pe motiv că "ştiam că mergând pe mâna ei vom evita orice psihologie, că faţa şi corpul ei vor fi de ajuns", explică Luc, care precizează că a refuzat-o din scurt pe actriţă atunci când ea i-a pus întrebări despre motivaţia personajului ei.
Poate că lungmetrajul suferă şi din cauza faptului că fraţii au dorit - o excepţie în cariera lor - să introducă o notă luminoasă. Au şi filmat vara, ceea ce este o premieră pentru ei.
Poliţia în acţiune
Tot din Competiţie fac parte "Poliss", de Maiwenn şi "Michael", de Markus Schleinzer. Cel dintâi este o docudramă despre poliţiştii însărcinaţi cu protejarea copiilor (Brigada pentru minori) şi este bazat pe cazuri reale: personajele poliţiştilor sunt însă ficţionale.
Lungmetrajul nu se ridică la înălţimea primelor două pelicule, în principal pentru că realizatoarea se pierde în vieţile personale ale poliţiştilor şi în preocuparea excesivă pentru personajul pe care îl interpretează. De menţionat că în film apar copii romi proveniţi din România, care lucrează în bande de hoţi de buzunare. Lungmetrajul are o structură non-lineară şi cele mai captivante secvenţe sunt acelea în care poliţiştii încearcă să scoată adevărul de la adulţii suspectaţi de abuz şi de la copii timoraţi.
Premisa lui "Michael" - debutul în lungmetraj al scenaristului şi regizorului Markus Schleinzer, care a fost responsabil pentru alegerea distribuţiilor a peste 60 de filme - e şi mai dificilă: viaţa de zi cu zi a unui pedofil. Cineastul a urmărit îndelung în ziarele de scandal articolele despre pedofili şi a consultat şi un psiholog pentru a analiza acest comportament din perspectivă ştiinţifică. Nu e deci de mirare că abordarea este clinică, Michael (Michael Fuith) nu este judecat niciodată. Lungmetrajul se concentrează asupra relaţiei dintre bărbatul de 35 de ani şi David (David Rauchenberger), băiatul de 10 ani pe care îl ţine prizonier în pivniţă. Există momente de umor, de tensiune, chiar şi de afecţiune între cei doi, iar regizorul se ţine departe de detaliile violurilor repetate.
O lungă serie de înmormântări
Şirul tinerilor nefericiţi nu se opreşte aici. Eroina din "Sleeping Beauty" şi-a petrecut copilăria mâncând bătaie de la mama ei alcoolică, iar în filmul lui Bertrand Bonello, "L’Apollonide. Souvenirs de la maison close", apare o prostituată de 15 ani.
În lungmetrajul care a deschis secţiunea Un Certain Regard - "Restless" de Gus van Sant - Henry Hopper joacă un băiat care şi-a pierdut ambii părinţi într-un accident de maşină, şi-a făcut un hobby din participarea la înmormântările unor persoane pe care nu le cunoaşte şi are drept unic prieten fantoma unui pilot japonez. Da, o întâlneşte pe Annabel Cotton (Mia Wasikowska) şi se îndrăgosteşte de ea, dar ea suferă de cancer şi mai are trei luni de trăit. Şi, pe o notă de final, în lungmetrajul "La fin du silence", lungmetrajul de debut al lui Roland Edzard inclus în Quinzaine des realisateurs, Maia Morgenstern joacă mama unui copil care este alungat din casă şi suspectat că i-ar fi incendiat maşina.