Municipalitatea va pune în funcţiune, de miercuri, o linieTelVerde, deschisă non-stop, unde va putea fi sesizată orice problemă legată de cele 21 de spitale aflate în administrarea Primăriei Capitalei.
"Luni obținem numărul de la Romtelecom, marți facem proba, iar de miercuri sperăm ca TelVerdele să fie funcțional. În caz de cod roşu apelul va pleca instantaneu către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, către 112 şi către spital”, explică Marius Sava, directorul general al Administrației Spitalelor şi Serviciilor Medicale.
Municipalitatea caută soluţii pentru ca tragedii de genul celei de la Maternitatea Giuleşti, unde cinci bebeluşi au murit şi alţi şase sunt răniţi grav în urma unui incendiu la Secţia de Terapie Intensivă, să nu se repete.