Telescopul sferic din China a fost inaugurat oficial

Cel mai mare telescop sferic din lume, construit în China, a devenit funcțional.

Telescopul va ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă universul şi cu ajutorul lui se vor căuta forme de viaţă extraterestre. Radiotelescopul este depăşit în dimensiuni doar de telescopul RATAN-600 din Rusia. Radiotelesopul chinezesc este însă cel mai mare în categoria telescoapelor sferice.

Opt mii de oameni au fost relocaţi pentru a face loc telescopului care se întinde între mai multe dealuri din provincia Guizhou. Autorităţilor chineze le-au fost necesari cinci ani pentru construirea acestui telescop colosal care măsoară 500 de metri în diametru, de două ori mai mare decât orice alt telescop de acest tip din lume.

Construirea dispozitivului fiind finalizată, cercetătorii au putut să-l folosească pentru prima oară. În următorii trei ani, echipa Academiei Naţionale de Ştiinţe chineze vor calibra dispozitivele pentru a putea vedea cât mai departe în cosmos.

Telescopul (din greacă: tele = departe, skopein = a cerceta, a examina) este un instrument care colectează lumina de la un obiect îndepărtat, se concentrează într-un punct (numit focar), și produce o imagine mărită. Deși se indică cu termenul „telescop”, de obicei, telescopul optic, care operează în frecvențele luminii vizibile, există, de asemenea, telescoape sensibile la alte frecvențe ale spectrului electromagnetic.

După principiul de funcționare există două tipuri principale de telescoape optice: reflector și refractor. În telescopul reflector imaginea observată este reflectată de o oglindă intr-un sistem de prisme si apoi la o lentilă ocular, așezata de obicei pe partea laterală a instrumentului. În  cel refractor se folosește refracția în lentile.

Nașterea telescopului refractor este de obicei atribuitǎ lui Galileo Galilei, care a arătat prima aplicație în Veneția în 1609. De fapt, primele lentile au fost construite în 1607 de către artizani olandezi care le-au aplicat instrumentelor rudimentare cu putere de rezoluție foarte mică. Proprietățile lentilelor, oricum, erau cunoscute de ceva timp și trebuie să fie atribuit lui Galileo meritul de îmbunătățire și prima utilizare astronomică. Deși se pare că primul telescop a fost construit în 1608 de către danezul Hans Lippershey (circa 1570-1619): era unul reflector.