TVR vrea să-i unească pe români

Televiziunea Publică va realiza o emisiune despre cum să redevenim o națiune, „Zona zero”. În grila de primăvară mai apar „Fabrica de staruri”, Teleșcoală, dar și o porție dublă de Distractis.

TVR începe în forţă sezonul de primăvară, cu emisiuni noi de ştiri, divertisment şi smart education. „Televiziunea publică începe în forţă ofensiva de primăvară, cu schimbări surprinzătoare”, spune Dan Radu, director de Producţie Editorială şi Programe al TVR. „Grilele TVR 1 şi TVR 2 vor avea acum mai multă coerenţă şi forţă. Principalul Jurnal de la TVR 1 va fi schimbat aproape complet şi va fi difuzat zilnic, de la 7 fără 7. Programul Fabrica de staruri va atrage mai mult public tânăr şi va avea o linie de reality show, iar noua emisiune Zona Zero, ce conectează dorinţele şi emoţiile a milioane de români, va creşte în timp şi va deveni o emblemă a TVR”, adaugă Dan Radu.

Principalul pachet informativ al zilei, al TVR 1, va începe în fiecare seară, şapte zile din şapte, de la ora 7 fără 7 minute şi va dura două ore. În noul format, Jurnalul de seară al TVR 1 va fi prezentat de Mircea Radu.

Zona zero este o emisiune cu un format în premieră în România, care încearcă să-i unească pe români, să-i reînveţe să se ajute între ei şi să redevină o naţiune. Prezentatori sunt Cristian Tabără şi Irina Păcurariu.

Fabrica de staruri este primul proiect comun de televiziune dintre România şi Republica Moldova. Opt tineri din România şi opt din Republica Moldova caută celebritatea internaţională în domeniul muzical. Cei 16 vor locui într-o casă special amenajată pentru ei, iar pe TVR 1 şi TVR 2 se vor transmite zilnic imagini cu ceea ce se întâmplă în casă şi cu felul în care se pregătesc pentru emisiunea săptămânală, de pe TVR 1. Show-ul săptămânal va fi transmis simultan în România şi Republica Moldova, sâmbăta, de TVR 1, de la ora 21.25.

• Tot sâmbăta, pe TVR 1, telespectatorii vor avea o porţie dublă de Distractis. Show-ul va începe imediat după ştirile de seară, la 20.25 şi va dura o oră.

• Televiziunea publică vine în ajutorul elevilor cu un program de Teleşcoală. Materiile de studiu care sunt cerute la examenul de Bacalaureat vor fi „desluşite” zilnic de profesori. Orele de şcoală de la televiziunea publică vor fi ţinute pe TVR 2, de luni până vineri, de la ora 16.00.

Pericol de explozie este un program cu multe informaţii utile pentru femei şi se va difuza, în fiecare duminică, de la ora 13.35, pe TVR 2.

Cooperativa agricolă de fotbal sau cum arată fotbalul la ţară. Emisiunea va fi o incursiune plină de umor şi candoare în Liga a IV-a din România făcută de Marius Mitran şi Marian Olaianos. În fiecare săptămână, pe TVR 2, întâlnirile cu Messi de la Coarnele Caprei, Frătăuţi sau Glodeni. Finalista alesă de public va avea un meci amical cu Dinamo.

• La TVR 1, revin Anatomia lui Grey şi Dr House, cu sezoane noi.

• Din 8 iunie, avem fotbal de superclasă la TVR 1. Vedetele gazonului se vor întrece la Campionatul European de Fotbal, ce va fi transmis în fiecare seară.

• Moise Guran, cu Ora de business mai consistentă, de la 20.30 la 21.30, poate fi urmărit de luni pâna vineri, pe TVR 2.

La Mustaţă, cu Constantin Trofin, îl urmează, de la 21.30 la 22.30, de luni până joi.

Ora de ştiri, programul de news magazin al TVR 2, va începe, zilnic, la ora 22.30.