Telenovela Oltchim. Diaconescu a ridicat de la bancă banii de salarii!

Telenovela Oltchim. Diaconescu a ridicat de la bancă banii de salarii!

Circul privatizării Oltchim continuă şi astăzi cu un nou episod. În timp ce angajaţii, acţionarii şi creditorii combinatului aşteaptă să vadă dacă Dan Diaconescu chiar e salvatorul pe cal alb care se pretinde a fi, patronul OTV dă vina în continuare pe autorităţile statului.

UPDATE 14.11. "Negocierile intraseră în impas. Am cerut prezenţa presei în sală, dar domnul Vulpescu a respins această cerere. Apoi am vorbit cu domnul Chiţoiu", a spus Dan Diaconescu.

"Chiţoiu mi-a prezentat scuze din partea sa şi din partea premierului Ponta pentru acuzele din zilele acestea. Am prezentat ministrului cererea legată de salarii prin care noi vrem un punct de vedere al OPSPI privind ce vom face cu banii pe care îi vom ridica de la o bancă din Bucureşti", a mai spus Diaconescu.

Acesta a spus că ministrul Economiei l-a rugat să nu aducă banii în saci şi, în acest caz, rămâne de văzut dacă guvernul vrea să primească banii în cont.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Am discutat varianta ca eu să dau un fel de credit către combinat, un fel de avans sau ca eu să fac o donaţie. Domnul ministru a avut o maximă deschidere şi a cerut timp pentru a verifica ce am declarat. Adevărata negociere de acum începe. Noi vrem să semnăm şi după ce semnăm vom plăti. Noi nu vrem să semnăm contractul înaintea modificării unor clauze. Noi am vrut să semnăm din prima zi, dar negocierea de abia acum începe", a spus realizatorul tv.

UPDATE 13.47. În acest moment au ieşit cei doi avocaţi care au spus că Dan Diaconescu se află în biroul ministrului Chiţoiu şi discută nişte detalii legate de contract. Ei au mai declarat că nu s-a facut niciun progres şi foarte curând vor transmite un comunicat de presă cu punctul lor de vedere şi al clientului lor. Ei au mai afirmat că nu există nicio obligaţie contractuală de a plăti salariile, dar că probabil astăzi Dan Diaconescu se va duce la bancă să ridice banii necesari. UPDATE 12.33. Printre zecile de ziarişti prezenţi la Ministerul Economiei continuă disputele şi pariurile privind următoarea mişcare pe care o va face Dan Diaconescu. Cei mai mulţi gazetari sunt de părere că el va merge la bancă şi va face vizibili, într-un mod teatral, nişte saci cu bani. Tot aici am aflat că Dan Diaconescu nu a plătit nici salariile propriilor angajaţi care aşteaptă cu mare nerăbdare ca odată cu cei de la Otlchim să îşi primească şi ei leafa. Luna trecută aceasta a întârziat în trustul OTV cu 4 zile. UPDATE 12.10. Banii pe care îi aşteaptă angajaţii de la Oltchim, care protestează şi astăzi în faţa combinatului, continuă să întârzie şi vor mai întârzia. În urmă cu două - trei luni guvernul a aprobat un memorandum prin care se menţiona că angajaţilor Oltchim li se va acorda un ajutor de câte 1.400 de lei. Ajutoarele promise pentru angajaţii de la Oltchim nu au ajuns la aceştia deorece este nevoie să treacă o perioadă de circa două trei luni, care ar semnala că s-a atins o situaţie de criză, spun oficialii.

"Acesta ajutor se va acorda într-o perioadă de criză. Acum suntem într-un proces de desfăşurare", a spus astăzi Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii. UPDATE 11.20. Zeci de ziarişti au împânzit Ministerul Economiei, care seamănă cu un muzeu, nimeni nu iese, nimeni nu intră. Iar puţinii solicitanţi sunt oameni în jur de 65-70 de ani, care au o atitudine dubioasă. La 11.15, Dan Diaconescu a ieşit în faţa presei cu unele declaraţii despre stadiul tratativelor. Discursul său şi al avocatului care îl însoţeşte a abundat în jigniri la adresa ministrului Economiei şi a primului ministru. Fără să precizeze dacă a făcut dovada deţinerii banilor sau dacă va ridica sacii de la bănci pentru a-i transmite salariaţilor Oltchim, Diaconescu a proferat numai şi numai jigniri de o gravitate fără precedent la adresa autorităţilor. El a declarat chiar că are de a face cu "un vânzător ostil".  De asemenea, patronul OTV a ţinut să sublinieze faptul că presa nu este primită la aceste negocieri, considerând că asta este dovada clară că guvernanţii ascund ceva şi se ascund de opinia publică. De altfel, la această oră negocierile privind semnarea contractului de privatizare al Oltchim par a fi intrat într-o ceaţă foarte densă. Diaconescu şi avocatul său nu au răspuns punctuale ale ziariştilor, ei au ieşit să spună o placă pe care o repetă la TV de zile întregi. UPDATE 10.10. Dan Diaconescu a ajuns acum o jumătate de oră la Ministerul Economiei. El avea în mână nişte CD-uri. În urma lui au intrat şi doi chinezi. Acesta a declarat că nu va semna contractul dacă cerinţele sale nu sunt respectate. Una dintre acestea se referă la posibilitatea de a prelua rafinăria Arpechim, Diaconescu cerând totodată ca, pentru o anumită perioadă, de circa un an, niciuna  din companiile la care statul este acţionar majoritar şi care are creanţe la Oltchim să nu introducă acest combinat în insolvenţă. Diaconescu a spus că la ora 12 va merge la bancă pentru a scoate trei milioane de euro necesare pentru plata salariilor angajaţilor Oltchim. Conform legii, contractul de privatizare trebuie semnat în zece zile de la adjudecarea acţiunilor. Transferul de proprietate asupra acestora se poate face însă lunile viitoare. Chiţoiu, convocat de urgenţă la Guvern

UPDATE 9.45. Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei, a fost chemat la Guvern. Acesta a sosit cu ceva timp în urmă la Palatul Victoria.

Cel mai probabil, subiectul discuţiei dintre Chiţoiu şi premierul Victor Ponta este combinatul Oltchim. Victor Ponta nu avea prevăzut în program activitate la Guvern, ci avea programată doar o întâlnire cu pensionarii la care va participa doar ministrul Muncii, Mariana Câmpaneanu.

Ponta a spus că nu are, în general, ce să îi reproşeze lui Chiţoiu, doar câteva probleme în comunicare. De circa o săptămână Chiţoiu lucrează la un plan B, care va fi pus în aplicare dacă Dan Diaconescu nu vine astăzi cu banii pentru pachetul de acţiuni pentru care a licitat. În cadrul planului B, sarcina lui Chiţoiu va fi aceea de a găsi un administrator special. DD: Termenul legal de privatizare al Oltchim, februarie 2013 UPDATE 9.15. Şi în această dimineaţă Dan Diaconescu a afirmat că el deţine banii necesari pentru încheierea contractului de privatizare a Oltchim, dar că Guvernul nu vrea să-i ia. Ba mai mult, Diaconescu s-a arătat dispus să plătească salariile restante ale muncitorilor din banii lui, astfel încât negocierile să nu fie duse sub "presiunea străzii". "Aşteptăm un răspuns de la premierul Ponta să ne dea o formulă legală, juridică de a le da banii", a mai spus patronul OTV, adăugând că în jurul prânzului se va deplasa la bancă "pentru a ridica banii". În plus, el a mai declarat, în faţa vilei sale, că termenul legal pentru semnarea contractului este februarie 2013 şi că, potrivit legii, "contractul trebuie plătit la semnarea sa". Dan Diaconescu a subliniat şi faptul că Oltchim a fost închis de Victor Ponta, care acum spune că îl "redeschide mâine, cu bani din impozitele românilor. De ce nu a deschis combinatul ieri sau in august"?. Ce se întâmplă dacă DD vine cu banii Dacă banii vor veni, în cele din urmă, cea mai mare parte a lor va merge tot către Oltchim, sub forma unui împrumut de salvgardare din care să fie reluată producţia la 65% din capacitatea totală şi, probabil, să fie plătite salariile restante. Împrumutul pentru repornirea activităţii a fost deja dat ca sigur de către ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, indiferent dacă Dan Diaconescu va veni cu banii sau nu. După ce va fi repornită activitatea, ar începe cu adevărat dificultăţile pentru Diaconescu. Ar trebui să găsească o conducere competentă, care să furnizeze în timp record un plan pentru redresarea companiei, să convingă creditorii să reeşaloneze sau chiar să micşoreze valoarea datoriilor şi să găsească banii necesari pentru a aduce Oltchim pe profit, cu sau fără includerea Arpechim în planurile de viitor. După mai multe estimări, investiţiile necesare pentru retehnologizare, protecţia mediului şi integrarea Arpechim ar ajunge la 2-300 de milioane de euro, şi asta doar pentru a produce la capacitatea maximă, nefiind garantat că acele produse vor aduce şi profit. Evident, pot fi găsite şi alternative mai ieftine, dar asta ar însemna concedieri, ceea ce contrastează cu aura de salvator al poporului pe care vrea să şi-o creeze DD. Adăugând datoriile, ajnugem la circa un miliard de euro de strâns. Ce se întâmplă dacă totul e o cacealma În varianta mai probabilă în care totul e o cacealma, iar milioanele de euro sunt de fapt de jucărie, primul pas ar fi anularea licitaţiei de privatizare, cu pierderea garanţiei de participare de către Dan Diaconescu. Valoarea acesteia e de 564.303 lei, aproximativ 125.000 de euro. Următorul pas este ca statul să împrumute banii necesari pentru reluarea activităţii la 65% din capacitatea de producţie. Ministrul Chiţoiu a fost vag în privinţa plăţii salariilor din aceşti bani, aşa că e posibil ca angajaţii să mai aştepte până la încasarea unor bani de la clienţii companiei. De-abia atunci urmează partea incertă. Guvernul Ponta are la îndemână mai multe variante, iar fiecare presupune plata unui preţ destul de mare: Varianta 1: Statul mai pompează nişte bani şi trage de timp până la alegeri, pentru a evita explozia bombei sociale, urmând să decidă atunci ce face mai departe. Este cea mai probabilă variantă, din moment ce premierul i-a cerut de-abia săptămâna trecută ministrului Economiei un plan de rezervă, semn că până atunci nu s-a gândit nimeni la un eşec. Greu de înţeles de ce. Avantajul pentru Guvern ar fi că plasează costurile în spinarea masei amorfe de contribuabili, care nu va ieşi în stradă şi nu va umple jurnalele de ştiri cu greve ale foamei pentru 45 de milioane de euro. Dezavantajul e peste câteva luni ar putea deveni imposibilă privatizarea, dacă nu se ia nicio măsură serioasă şi responsabilă. Varianta 2: Oltchim intră în insolvenţă, pe modelul Hidroelectrica, pentru a scăpa de căpuşe şi eventual şi de o parte a datoriilor. Succesul aparent obţinut împotriva "băieţilor deştepţi" din energie le-ar putea da aripi guvernanţilor să încerce aceeaşi metodă la Oltchim. Şi acolo, căpuşele din jurul combinatului au drenat sume mari spre buzunarele altora decât acţionarii sau creditorii. O curăţare a acestora nu ar putea face decât bine. Un alt punct în plus e că în cazul acesta, creditorii din perioada de insolvenţă au prioritate, aşa că ar putea fi găsiţi mai uşor finanţatori pentru planul de reorganizare. Totuşi, la Oltchim jaful "băieţilor deştepţi" nu e neapărat pe termen lung, aşa că s-ar putea să nu mai fie nimic de salvat. Mai mult, demersul nu poate avea succes decât dacă se obţine acordul creditorilor pentru o reducere substanţială a creanţelor faţă de Oltchim, pe modelul adoptat de creditorii Greciei. Altfel, e greu de crezut că se va putea realiza nu plan de reorganizare viabil. Varianta 3: Se încearcă angajarea unui manager privat, convingerea băncilor să mai aştepte cu recuperarea creanţelor şi eficientizarea companiei, pentru a fi vândută în condiţii mai avantajoase. Aceasta este o variantă care poate fi luată în calcul fie din momentul actual, fie după aplicarea în prealabil a variantei 1. Un manager privat are avantajul că ar adopta soluţii adaptate economiei de piaţă, spre deosebire de managementul de până acum, moştenit din zorii tranziţiei de la comunism la capitalism. Eficientizarea activităţii şi identificarea unei strategii corecte de viitor pot duce societatea pe profit şi o pot vinde ulterior pe bani mai mulţi şi către un investitor mai serios decât Dan Diaconescu. Dezavantajul, în acest moment, ar fi că un manager privat ar umbla şi la cheltuielile de personal, lucru de rău augur pentru Victor Ponta în plină campanie electorală. Un alt neajuns e că fără un efort financiar din partea acţionarilor, cu statul în rolul principal, nici fantoma lui Steve Jobs nu ar putea duce Oltchim pe profit. Varianta 4: Se reia privatizarea într-un interval scurt de timp, cu condiţii de participare mai restrictive. Este cea mai puţin probabilă dintre cele patru variante, dat fiind eşecul usturător pe care de-abia l-au suferit oficialii Ministerului Economiei. Ar avea totuşi două avantaje. Unul dintre ele, că sunt cunoscute deja preţurile la care ar fi dispuşi să cumpere cei mai importanţi doritori, atât pentru acţiuni cât şi pentru creanţe. Al doilea, că ruşii de la Gazprom şi-ar putea păstra interesul, sporind competiţia pentru pachetul majoritar de acţiuni şi putând sprijini financiar combinatul, împreună cu acţionarii minoritari de la PCC, să iasă din groapa în care s-a afundat şi să redevină rentabil. Banii, la sac sau la costum? Dan Diaconescu a declarat ieri că astăzi va scoate trei milioane de euro din conturile sale de la OTP Bank şi îi va duce în saci, cu o maşină de transport valori, pentru a plăti salariile angajaţilor de la Oltchim. Un alt afacerist cunoscut pentru plăţile "la sacoşă", Gigi Becali, a declarat pentru o televiziune că suma nu ar necesita un asemenea efort, şi că doar în costum ar încăpea două milioane de euro,

  • EDITORIALUL EVZ. Dan Diaconescu În Direct a reuşit otevizarea României
  • SENATUL EVZ. Adevărul şi nu legende urbane despre Oltchim!
  • Patronii de televiziuni dau buluc în politică
  • Fraudele masive de la referendum confirmate de Autoritatea Electorală Permanentă
  • Videanu ameninţă că îl va reclama pe Ponta la Parchet pentru intervenţia în privatizarea Oltchim
  • Dan Diaconescu joacă dur. Cere anularea unei datorii de jumătate de miliard de lei a Oltchim către stat