Telenovela americană nu se termină aici. Ion Cristoiu, la HAI România: „E un complot, o întreagă mașinărie”. Video

Ion Cristoiu, la podcastul HAI România, 22 iulie 2024

Este oficial! Joe Biden nu va mai candida pentru postul de președinte al Statelor Unite și pe mai departe o va susține pe Kamala Harris. Aceasta din urmă ocupă la momentul de față postul de vicepreședinte și împreună cu Biden au format o echipă la cursa electorală din 2020. Sunt prieteni vechi și fiecare spune despre celălalt că au colaborat foarte bine împreună.

Chiar dacă ar părea la momentul de față o adevărată telenovelă politică, Ion Cristoiu, scriitor și publicist, spune în cadrul podcastului HAI România că în spatele acestei schimbări din politica SUA au fost bine organizate. „Să ne amintim de acea mare șmecherie pe care a folosit-o marea presă americană. Toți scriau că îi cer retragerea. Și a apărut și o nouă metodă, aceea cu surse apropiate de acest subiect. Asta ne spune foarte clar că era pusă în funcțiune această mașinărie din timp”.

Kamala și gașca

Iar pe mai departe, dacă vicepreședintele Harris va ajunge candidatul democrat la președinție, Ion Cristoiu spune că va fi clar pentru toată lumea că ea și „gruparea” ei ar fi pus la cale tot acest „complot”. „Toată această manevră vine și contrazice comportamentul și declarațiile lui Joe Biden de până acum”, adaugă scriitorul în cadrul podcastului HAI România. „Nu era absolut nicio problemă dacă după dezbaterea cu Trump și reacțiile ulterioare să anunțe că se retrage. Dar el și echipa sa de campanie au susținut sus și tare că rămâne în cursă”.

Și apoi, Ion Cristoiu ține să amintească că Joe Biden a transmis mesajul retragerii doar printr-o scrisoare în care nu preciza nimic de Kamala Harris. Ulterior, a apărut președintele public și a transmis că o susține printr-un mesaj pe paginile de socializare. „Imediat după ce a spus că gata, nu mai candidează, televiziunile și site-urile au bubuit, că nu lasă pe nimeni în urmă. Mai apoi, și-a adus aminte și după o jumătate de oră a zis de Kamala Harris. S- întâmplat ceva acolo. L-a sunat cineva și i-a spus că a uitat ceva”.

De asemenea, lui Ion Cristoiu îi vine greu să creadă că vicepreședintele SUA Kamala Harris a aflat odată cu toată lumea ceea ce se întâmplă: „Să nu-mi spuneți mie că Harris a aflat atunci. Acolo sunt mai multe grupări, chiar și în interiorul Partidului Democrat, și fiecare se uită cu atenția în grădina celuilat să vadă ce și cum mișcă pe acolo”, mai spune scriitorul în cadrul podcastului de la Evenimentul Zilei. „Nu vorbim aici de nicio telenovelă, să fim foarte clari!”.

Ar trebui Trump să se îngrijoreze?

În plus, trebuie acum pusă problema și a unei candidaturi a Kamalei Harris împotriva lui Donald Trump. Acesta este reprezentantul Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale, ales oficial cu câteva zile în urmă. Iar după atentatul eșuat de asasinare la adresa sa, omul de afaceri a urcat în sondaje. Punctele acestea în plus s-au adăugat deja la cele obținute după dezbtarea televizqată cu Joe Biden de la CNN de la sfârșitul lunii iunie. Iar în acest fel, șansele sale pentru Casa Albă cresc simțitor.

Însă, Ion Cristoiu este de altă părere. Spune că, dacă în spatele acestor mișcări din Partidul Democrat chiar s-ar afla o mașinărie, aceasta ar avea deja un pla pregătit pentru a nu-l lăsa pe Trump să câștige. Chiar dacă acesta a scris la puțin timp după anunțul lui Biden că Harris este mai ușor de învins decât actualul șef de stat. „Kamala vine acum și încurcă treburile, îi dă calculele peste cap lui Donald Trump. Acum chiar este pe viață și pe moarte”, este de părere publicistul.